Giorgiana Radu: Umăr lângă umăr cu bestia
Degradarea umană se produce alarmant și, pare-se, ireversibil. De o lună încoace suntem sub asediul emoțional al cumplitei tragedii de la Caracal. Și nu e singurul caz terifiant care a marcat societatea românească în decursul ultimilor ani. Au fost și altele, dar norocul face că uitarea este și ea parte esențială a existenței noastre. Probabil, de n-am mai uita câte ceva, am trăi chinuiți de apăsări sufletești, iar relațiile interumane ar avea mult mai mult de suferit.
Unele voci spun că ne-am cramponat în exces pe nefasta întâmplare, când sunt atâtea alte teme de dezbătut, cum ar fi cele politice de pildă, sau cele din justiție. Justiție, de care PSD-ul, prin vocea studiată a Vioricăi Dăncilă, spunea că nu se vor mai atinge, după arestarea lui Dragnea. Astăzi au uitat, sau doar mimează uitarea, și arată că acesta este vulcanul ce le clocotește în strategia de partid, propunând în fruntea ministerului o apropiată a lui Florin Iordache.
Sigur că sunt multe alte subiecte de disecat. Local și global, se întâmplă numeroase evenimente care produc dezastre sociale, economice, climatice. Chiar dacă trăim în România, asta nu înseamnă că ceea ce se întâmplă în Pădurea Amazoniană nu ne afectează. Pădurea ce se întinde pe teritoriul a nouă țări și produce 20 la sută din oxigenul întregii planete, face parte dintr-o lume în care și noi respirăm. „Ograda” Terra ne adună laolaltă și suntem dependenți unii de alții, chiar dacă ne despart granițe, principii, nivelul de educație…
Întorcându-mă la degradarea umană care se petrece alarmant, nu doar la noi, ci la nivel mondial, aș spune că e normal să fim mai atenți la tragediile precum cea de la Caracal. Dacă homo sapiens este cu adevărat om și nu bestie, atunci toate celelalte probleme, indiferent de natura lor, își găsesc rezolvarea. Însă când omul își pierde umanitatea, rațiunea, totul se prăbușește. Indiferent de statut, omul de rând, omul politic, omul medic, omul jurnalist, omul … nu trebuie să fie jivină.
Când trăim cu frica animalică pentru siguranța copiilor noștri, când ne așezăm pentru o clipă în locul părinților Alexandrei și al tuturor acelora care și-au pierdut copiii din cauza unor scelerați, pare imposibil să te mai preocupe Iohannis, Dăncilă, Tăriceanu sau tumbele politice ale lui Trump.
Când știi că, odată ieșit pe stradă, mergi umăr lângă umăr cu bestia cu chip de om, celelalte subiecte devin minore. Poate că nu e bine. Profitând de predilecția emotivă și naivă a acestui neam, pentru unii e cel mai bun prilej pentru a-și pune în aplicare planuri bine ticluite, care nu includ nicidecum cetățeanul. Și asta face parte tot din degradarea umană, care pare ireversibilă. Sunt, oare, soluții de redresare a speciei homo sapiens, pe cale de dispariție? Mi-ar plăcea să cred că da!