Hristosul nostru răstignit pe cruce
Mihai cel Eminescu s-a chemat
Azi noapte a murit la sanatoriu
Dar niciodată n-a murit cu-adevărat

Era frumos, cu fruntea lui înaltă,
Era îndragostit neîncetat
Nu doar de Veronica, ci de țară,
De clipa repede ce ni s-a dat

În mintea lui era tot universul
Cu mari luceferi și cu galaxii
Cu fete care-l așteptau pe dealuri
Până când alb salcâmul înflori

Azi noapte, pe la patru a-nchis ochii
Clipa cea repede s-a terminat
Tocmai scrisese trist cea poezia
Era în buzunarul din halat

Nebun? Nebuni sunt cei ce l-au vârât acolo
Spre-a fi de cruzii asasini ucis
Căci Eminescu deranja, știm bine,
Politica, la vremea lui, prin scris

Azi alții l-au ucis în manuale
l-au șters portretul falnic din tablou
Sperând că Eminescu va muri
Dar ca Iisus, învie-n noi din nou

L-au făcut mic, l-au scos din școli, pe targă
Pigmeii-au scris că-i fără valabilitate
Că poezia lui e scundă, nemodernă
Dar nu l-au tuns nicicând de zeitate

Azi prăznuim cumplita tragedie
În 15 iunie, plecat-a-n sus
Mihai cel Eminescu, geniu unic
Cel care pentru noi este Iisus

Învie an de an în noi Poetul
Chiar mut strig – Eminescu a-nviat!
Iar codrii, lacul, tu ce mă citești
Răspundeți, cald ecou, i-adevărat!

15 iunie 2020, Sângeru