– Domnule Adrian Țuțuianu, sunteți un om foarte cunoscut ca politician și cunoscut puțin, până la deloc, ca avocat, conferențiar la Universitatea „Valahia” din Târgoviște, vicepreședinte al Senatului Universitar. Ce v-a mânat spre fiecare dintre aceste componente ale vieții dumneavoastră profesionale, fără a ocoli politica, dar scoțând în lumină, pentru cititorii noștri, ceea ce este mai puțin știut?

– Sunt absolvent al Facultății de Drept din Universitatea București, în 1988 am finalizat studiile la secția Drept economic administrativ, în ’92 secția Drept, am urmat un master în Administrație publică europeană în prima generație de la Institutul Național de Administrație Publică, așa-numita generație „Philippe Étienne”, am urmat un doctorat cu marele profesor Stanciu Cărpenaru, pe Drept comercial, o disciplină pe care n-am parcurs-o în timpul facultății, nu se făcea atunci Drept comercial, ci legislație economică socialistă. Am făcut Facultatea de Drept cu pasiune, am avut chemare pentru ceea ce am făcut, nu mi-a fost greu absolut deloc, iubesc profesia pe care o am. Am fost un lider al generației mele. Am lucrat foarte mulți ani în administrația publică și apoi ca avocat, am avut una dintre firmele mari de avocatură din Muntenia, am lucrat în general în zona afacerilor, a contenciosului administrativ fiscal, a litigiilor civile și mai puțin m-am implicat, de exemplu, în litigii penale, care să aibă vizibilitate națională.

Din păcate, mulți confundă justiția cu ceea ce se întâmplă la DNA/DIICOT, or, cele mai multe litigii și adevăratele probleme ale justiției din România sunt de altă natură, începând cu spațiile necesare desfășurării actului de justiție, cu nivelul de pregătire al judecătorilor, cu condițiile pe care le au pentru a administra eficient justiția, cu atitudinea pe care o au unii față de avocați, văzuți nu cum spune legea, ca parte a unei societăți democratice, ci ca servind interese care sunt nelegitime. Deci, din acest motiv, pentru publicul larg, probabil că am fost mai puțin cunoscut ca avocat, dar vă asigur că foarte cunoscut de mediul de afaceri din Dâmbovița, dar și din alte județe ale țării, în Argeș, în București, unde am avut prezență continuă.

Apoi, în calitate de conferențiar universitar, sunt din anul 2000 la Universitatea „Valahia” din Târgoviște, am parcurs etapele didactice, am fost asistent al marelui profesor Stanciu Cărpenaru, care a venit să contribuie la înființarea și dezvoltarea Facultății de Drept, ne-a pregătit pe mulți dintre cei care astăzi suntem titulari în cadrul acestei universități. A făcut acest lucru dintr-un sentiment de datorie față de locurile unde s-a născut, pentru că marele profesor este născut la I.L. Caragiale.

Am publicat cursuri universitare, monografii, articole în reviste de specialitate, susțin cursuri la discipline importante: Drept comercial, Piețe de capital, Drept societar, Dreptul european al afacerilor, Dreptul transporturilor și asigurări, sunt cunoscut în lumea academică, o lume, totuși, mai restrânsă. Sunt foarte cunoscut de cei care au trecut porțile Universității „Valahia” din Târgoviște. E adevărat că, în urmă cu douăzeci de ani, la Drept erau câte 300- 350 de studenți pe an, astăzi sunt ceva mai puțini; erau, la fel, 200-300 de studenți la I.D., iarăși sute de studenți la masterul de Dreptul European al Afacerilor sau de Administrație publică. Universitatea este, probabil, locul unde mă simt cel mai bine. Am fost membru al Senatului Universitar în două mandate, sunt membru și în actualul Senat Universitar și, din luna decembrie, girez și funcția de vicepreședinte al Senatului, ocupându-mă de Comisia juridică și de regulamente. Universitatea „Valahia” din Târgoviște este destul de tânără, ne apropiem de vârsta de 30 de ani, este o universitate de mărime medie, cu peste 8000 de studenți. Suntem, din perspectiva dotării materiale, printre cele mai bine dotate din România; de altfel, la Târgoviște s-a construit singurul campus universitar la o universitate de stat după anul 1990. Chiar dacă în presă au fost reflectate anumite aspecte negative care privesc această universitate, pe ansamblu, Universitatea „Valahia” din Târgoviște reprezintă un pilon de bază al dezvoltării județului Dâmbovița, al dezvoltării regiunii Sud Muntenia, este o universitate cu rezultate foarte bune și cu cadre didactice pregătite la nivel european.

– Dacă ar fi să vă întoarceți în timp, ați urma același drum, ați face aceleași alegeri?

– Cred că da. Eu am lucrat în administrația publică până în anul 1996, am fost consilier al prefectului, șef de birou, șef de serviciu, director. Am simțit după nouă ani de zile că nu mai am ce să învăț în administrația publică și atunci m-am gândit foarte serios ce am de făcut. Unii mă îndrumau să merg în magistratură, judecător, procuror – vă spun sincer că mi-ar fi plăcut-, dar mi-am dorit să am mai multă libertate personală. Și atunci, după o analiză foarte serioasă, mi-am propus să mă concentrez pe trei direcții: să merg în învățământul universitar și să parcurg toate treptele unei cariere didactice responsabile și de nivel; în al doilea rând, mi-am propus să mă ocup de avocatură, și am desfășurat această activitate din 1999 până astăzi, cu o întrerupere în perioada 2012-2017, când am ocupat funcții publice incompatibile cu activitatea de avocat. Și, a treia direcție de activitate, cea politică, pentru că eu politică fac cu pasiune, înțelegând foarte bine doctrinele și curentele politice, știu de ce am opțiuni de centru-stânga. Am făcut politică având încrederea că menirea principală a omului politic este să facă mai bine pentru concetățenii săi. Și cred că am reușit, în parte, acest lucru. Am fost consilier județean, președinte de Consiliu județean, ministru. Deci, dacă m-aș întoarce în timp, probabil că aș avea același parcurs. Poate, suplimentar, dacă n-aș fi făcut Facultatea de Drept, aș fi făcut Facultatea de Istorie sau Literatură, pentru că istoria, literatura sunt pasiuni.

– Aveți un parcurs politic complex: ați fost senator în două mandate, președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, apoi ministru al Apărării Naționale, în perioada 29 iunie- 26 septembrie 2017. Ce urmează? Presupun că aveți planuri de viitor în acest domeniu… Sau intenționați, cumva, să vă retrageți?

– Nu, nu intenționez să mă retrag. Din păcate, și pentru mine, și pentru foarte mulți colegi din PRO România, oameni valoroși, am înregistrat un eșec la alegerile parlamentare din anul 2020. Asta nu înseamnă că am încheiat cu cariera politică, sunt preocupat de consolidarea PRO România la nivel național și la nivel județean. Sunt unul dintre cei care au ținut steagul sus, de a doua zi de după eșec și îl țin în continuare. Cred că PRO România este un proiect politic de care România are nevoie, partea de centru-stânga un partid politic european, mai modern, care să preia electorat cu vederi de centru-stânga care, astăzi, nu votează PSD; cred că este nevoie, din perspectiva anului 2024, care, probabil, va fi cel mai important an din ultimii ani 24 din România, pentru că au loc toate alegerile, europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale, de o platformă mai largă de centru-stânga, care să aducă laolaltă partide politice cum sunt PSD, PRO România, PPUSL, Partidul Ecologist, Partidul Verzilor, deci, o serie întreagă de partide care, unele, nu înseamnă, probabil foarte mult luate individual, dar, împreună, ar putea să constituie o alternativă viabilă de guvernare, la actuala majoritate parlamentară, care se vede că a început prost și, probabil, va termina și mai prost.

– Funcția de ministru al Apărării nu a fost puțin lucru, e o funcție onorantă, din care ați plecat brusc. Ne povestiți, vă rog, ce s-a întâmplat atunci?

– Am încercat să fiu un ministru cu vizibilitate, cu rezultate foarte bune și, dacă veți întreba în organismul militar, am lăsat o impresie foarte bună celor cu care am lucrat. Am fost puțin timp acolo, dar sunt mândru că am luat câteva decizii importante pentru România: am semnat achiziția de rachete Patriot, în ziua în care am plecat de la Ministerul Apărării Naționale am primit aprobarea Congresului american pentru sistemul de rachete Himars, am dispus măsurile necesare reînființării Liceului Militar de Marină de la Constanța, aveam câteva proiecte importante, aș fi intenționat să fac investiții masive în Spitalul Militar Central, îmi propusesem realizarea unui campus universitar în București, unde să reunim tot ceea ce înseamnă instituții militare de învățământ superior, îmi doream să organizăm unitățile militare în afara comunităților, să valorificăm terenurile, clădirile existente în centrele orașelor și să organizăm, după model american, model NATO, unități militare, eram foarte preocupat de creșterea calității și nivelului de pregătire și, foarte important, să punem în aplicare programul de înzestrare a armatei. De altfel, am fost ministrul care a prezentat programul de înzestrare a armatei pentru zece ani de zile.

Ce s-a întâmplat în septembrie? Lucrurile sunt relativ simple și cunoscute de cei care au urmărit declarațiile mele și care știu și ce s-a întâmplat atunci. În primul rând, vizibilitatea mea în presa națională și locală, contactele pe care le-am avut cu reprezentanți, cu ambasadori ai statelor membre UE și NATO în cele două luni și jumătate au generat reacții negative din partea lui Liviu Dragnea și a unora dintre apropiații săi. Pur și simplu erau deranjați că am vizibilitate și contacte la un nivel important. În al doilea rând, am sugerat la un moment dat lui Liviu Dragnea, într-o discuție, că nu este necesar să ne batem cu toată lumea și că este inteligent să stăm la masă cu reprezentanții statelor membre NATO și UE și să explicăm care ne sunt intențiile de guvernare, mai ales în contextul în care se exprimau în spațiul public ambasadori legat de modificările la legile justiției, de amnistie, de grațiere ș.a.m.d. și i-am propus ca cei care avem funcții de responsabilitate ministerială, parlamentară, să fim și cei care să preluăm dialogul cu reprezentanții acestor state. În acest context eu m-am obligat să invit în vizită în Dâmbovița și să port discuții cu mai mulți ambasadori. Au fost în Dâmbovița ambasadorul american, Hans Klemm, ambasadorul Germaniei, Cord Meier-Klodt, au fost și alți ambasadori. Domnul Klemm a venit în Dâmbovița într-o zi pe care a început-o cu o declarație în care condamna anumite demersuri ale PSD, lucrul acesta l-a deranjat foarte tare pe Liviu Dragnea, care m-a și sunat și mi-a spus că eu îl invit pe Klemm la Târgoviște, dar el lovește continuu PSD. N-a înțeles nimic din ceea ce vorbisem. Este locul în care PSD a pierdut continuu, pentru că n-a știut să poarte un dialog cu partenerii, și din UE, și din NATO. Și al treilea motiv: am cerut unora dintre firmele care erau în relații contractuale cu Ministerul Apărării Naționale să-și respecte obligațiile pe care și le-au asumat prin contractele încheiate. Se pare că și lucrul acesta a deranjat pe unii care au transmis aceluiași Liviu Dragnea că demersurile mele sunt deranjante pentru interesele lor de afaceri. Al patrulea motiv: Liviu Dragnea m-a receptat ca pe un posibil contracandidat la șefia PSD. Aprecierile unor comentatori politici – Marius Pieleanu, Bogdan Chireac, Sorin Roșca Stănescu, i-au consolidat această percepție. Deocamdată cred că e suficient să spun doar atât…

Sunt onorat de faptul că am fost Ministrul Apărării Naționale, mă bucur și astăzi că mă întâlnesc cu foarte mulți militari, în rezervă, în retragere sau care sunt încă în activitate și care spun că, în ultimii 30 de ani au fost puțini miniștri care au făcut ceea ce a făcut Adrian Țuțuianu. Am vizitat în două luni și jumătate 26 de garnizoane, am intrat de la clădirile de comandament până în poligoanele de antrenament, în zonele unde se afla tehnica de luptă sau am verificat, personal, ce s-a schimbat în armata României legat de condițiile de viață ale militarilor. Din păcate, pot să vă spun că, față de ’83-84, când am făcut eu armata, din perspectiva condițiilor nu s-a schimbat absolut nimic, ceea ce este dramatic pentru o țară care are potențialul de a-și ține armata la un nivel superior. Și mai fac o subliniere: am fost foarte interesat de conjugarea efortului de înzestrare a armatei României, cu producția, cu activitatea societăților din industria națională de apărare. Din păcate, cumpărăm tehnică militară, dar cei care au negociat după mine sau înainte aceste achiziții de tehnică militară nu au știut, sau nu au vrut sau nu au putut să valorifice potențialul extraordinar de bun pe care-l avem în industria națională de apărare. Trebuie să fim și noi parte a acestui efort, să producem ceva, să creăm locuri de muncă, să generăm taxe și impozite care să ne asigure o țară mai prosperă.

– Aveți a vă reproșa ceva ca politician? Colegilor dumneavoastră? Sau clasei politice, în general?

– Da, sigur că pot să îmi fac foarte multe reproșuri. De exemplu, în anul 2014, am simțit că Victor Ponta nu trebuie să candideze la președinția României și am tăcut, pentru că i-am văzut pe toți colegii mei foarte entuziasmați. Am realizat că distrugerea USL-ului înseamnă ratarea unei șanse pentru dezvoltarea acestei țări și am tăcut. De aceea, de exemplu, în 2017-2018 m-am decis să nu mai tac și am intervenit, atunci când PSD aluneca într-o direcție care l-a dus la pierderea în lanț a alegerilor europarlamentare, apoi locale și, iată, astăzi este partid politic de opoziție. Sunt momente în care am luat decizii greșite… Am gestionat Consiliul Județean Dâmbovița, activitatea din Parlament, nu am luat totdeauna cele mai bune decizii. Pe ansamblu însă, sunt mulțumit de ceea ce am lăsat în urmă. Adrian Țuțuianu are realizări notabile în calitate de președinte de Consiliu Județean, vă dau câteva exemple. Drumul Transbucegi înseamnă munca lui Adrian Țuțuianu. Reabilitarea Palatului Brâncovenesc de la Potlogi, reabilitarea Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, centre pentru protecția copilului, modernizate și dotate cu bani europeni, reabilitarea accesului și iluminatului în Peștera Ialomiței cu bani europeni, peste 300 de km de drumuri, realizate în cei patru ani și jumătate de mandat, peste 40 de milioane lei am adus pentru Campusul Universității Valahia din Târgoviște, poduri, cum este podul de la Petrești Ionești, spre autostradă, ca să dau exemplu de lucrări mari, sunt legate de numele lui Adrian Țuțuianu. În perioada 2012-2018 Județul Dâmbovița a avut alocări financiare foarte mari prin PNDL 1 și PNDL 2, undeva peste 1200 milioane lei.

În Parlament am fost un om activ, am sute de luări de cuvânt, am sute de proiecte de acte normative pe care le-am susținut și promovat. Sunt dezamăgit că, de la an la an, nivelul de pregătire a celor care au ajuns în Parlamentul României a fost din ce în ce mai slab, și pot face comparație între mandatul 2008-2012 și mandatul 2016-2020: din ce în ce mai puțini oameni cu adevărat pregătiți, din ce în ce mai multe personaje care nu fac cinste ideii de politică la nivel înalt, cu pregătire profesională precară sau fără nici un fel de carieră profesională, ci alergători după funcții și sinecuri politice. Cred că de aici și o parte din reacția opiniei publice față de clasa politică. Nu sunt însă dintre cei care cred că toți politicienii sunt răi, cred că e nevoie ca oamenii să înțeleagă că sistemul democratic înseamnă partide politice, înseamnă Parlament, Guvern, putere judecătorească și că între cele trei puteri există o separație, că fiecare trebuie întrebat și tras la răspundere pentru ceea ce este în dreptul lui. Din păcate, oamenii descarcă toate problemele pe toți politicienii. Parlamentarii sunt responsabili că nu s-au făcut drumuri, deși e treaba guvernului sau a autorităților locale, cei de la guvern sunt vinovați de deciziile justiției, ceea ce ne arată că nivelul de înțelegere a fenomenului politic, administrativ și democratic la nivel de masă este foarte jos. La asta, sigur că au contribuit și politicienii, prin proasta lor prestație.

Clasa politică din România la momentul acesta, după mine, este lipsită de viziune. Noi nu avem astăzi un proiect de țară cum, din fericire, au existat în ultimii treizeci de ani cele două proiecte de aderare la UE și la NATO. În dezbaterea publică lipsesc cu desăvârșire problemele mari, despre care discută astăzi Europa sau lumea largă – vă dau exemplu, digitalizare, economie circulară, Europa cu mai multe viteze ș.a. Noi discutăm despre chestiuni marginale, discutăm foarte mult de cum trebuie să între unii sau alții la pușcărie și considerăm că la asta se reduce menirea clasei politice românești.

– Cum vi se arată astăzi România?

– România este o țară cu oameni dezamăgiți, o țară în care inegalitățile sociale sunt, probabil, printre cele mai mari din Europa. De altfel, dacă ne uităm puțin la ce se întâmplă în lume, se constată o subțiere a ceea ce este clasa mijlocie și o concentrare la un pol a bogăției, în ceălaltă parte a sărăciei; săracii sunt din ce în ce mai mulți, bogații sunt din ce în ce mai puțini și, ceea ce însemna motorul de dezvoltare al statelor, clasa mijlocie, este pe cale de dispariție. Din păcate, în România lucrurile sunt și mai grave, și eu cred că aceste diferențe majore sunt generatoare și de convulsii sociale, și de neîncredere în sistemul democratic. Iar inegalitățile generează frustrări, care pot conduce fie la alternative de extremă strânga, fie la alternative de extremă dreapta.

– Cum abordează studențimea și dascălii lor pandemia, care a dat multe peste cap în lumea întreagă?

– Am încercat să ne adaptăm din mers, niciunul dintre noi n-a urmat, de exemplu, un curs de pregătire pentru a ști cum să faci mai bine cursuri, seminarii în sistem online. Ceva mai simplu pentru Facultatea de Drept, în general facultățile umaniste, pentru că aici expunerea este de bază, dar foarte complicat și aproape imposibil ”să faci carte” de calitate la facultăți precum Medicină sau facultățile tehnice. Studenții… Sunt unii care sunt preocupați, indiferent de cum se face școala, online sau fizic, de activitatea de pregătire a lor pentru profesie, iar alții care încearcă să ”fenteze” sistemul… Sunt unii care se conectează la curs sau la seminar, dar, de fapt, ei își plimbă cățelul prin parc, sunt alții care se conectează doar pentru a face act de prezență,… Am constatat niște locuri incredibile: studenți care se conectează la curs din mașină și se duc la plimbare sau de la muncă spre casă, studenți care se conectează la curs sau seminar de la locul de muncă și își rezolvă problemele de acolo… Eu am impus reguli foarte clare, am susținut examene orale, nu am pus nici un fel de teste pe platforme, pentru că nu știu cine răspunde în partea cealaltă, și am încercat să securizez cât se poate de mult examenele, în așa fel încât ele să reflecte nivelul de pregătire. Cred că în România deciziile au fost greșite: s-au închis toate școlile, deși, în general, în lume, școlile au rămas deschise. Este imposibil să faci învătământ online cu copiii de la grădiniță, cu grupa pregătitoare, cu clasa întâi, cu clasele terminale, a opta sau a douăsprezecea, și să le pretinzi să aibă rezultate foarte bune. Pe ansamblu, eu cred că învățământul online este un eșec, dar asta nu înseamnă că nu trebuie perfecționat un sistem de predare online, care poate fi folosit și în situații speciale, dar și în derularea unor activități în condiții normale desfășurării procesului de învățământ.

– Oamenii, într-un procent semnificativ, și-au pierdut încrederea. Unii în reechilibrarea vieții în ansamblu. Alții doar în politicieni. Dumneavoastră, personal, ce faceți nu doar spre a vă recâștiga electoratul, ci pentru a vă opune lunecării, înstrăinării individuale?

– Eu cred că înstrăinarea oamenilor nu ține doar de viața politică, ci, în general, de condițiile economice, sociale din țară. De 30 de ani parcurgem o lungă tranziție, după mai bine de 50 de ani de dictaturi. Așadar, societatea românească se află într-o suferință istorică profundă. Cred că e nevoie să educăm oamenii pentru a înțelege mecanismele funcționării statului democratic, dar, în același timp, cred că și oamenii trebuie să fie mai atenți la ce le oferă clasa politică și să aleagă în cunoștință de cauză.

Eu constat cu durere că oamenii votează de multe ori sigle și nu se uită la calitatea celor care se ascund în spatele siglelor, după cum mai cred că foarte puțini politicieni au, cu adevărat, viziune despre ce ar trebui să însemne viitorul acestei țări. E nevoie să ne afirmăm identitatea națională, culturală și, în același timp, să înțelegem că facem parte dintr-un club select – suntem membri UE și NATO; asta înseamnă garanții de securitate economică, securitate națională, înseamnă și drepturi și obligații. Trebuie să înțelegem că nu putem trăi singuri pe lume, că nu suntem izolați, că Uniunea Europeană nu ne impune neapărat ceva, ci noi am dorit să fim acolo și, atunci, trebuie să respectăm un set de reguli. Cred că, pe măsură ce nivelul de trai va crește, și societatea va fi mai așezată.

Din perspectiva omului politic, cred că partidele trebuie să fie mai riguroase în selecția oamenilor pe care-i trimit în funcții de decizie, de conducere. Trebuie să ne adaptăm la ceea ce înseamnă bunele practici din statele democratice consolidate – incompatibilități, conflicte de interese. Și mai cred că oamenii politici trebuie să aibă dedicație pentru funcția de demnitate publică, nu doar să urmărească să ocupe un scaun. Proverbul care funcționa pe timpul comunismului – „Fie omul cât de prost, mintea vine după post” nu mai poate fi valabil.

– V-am cunoscut la acțiuni culturale de succes, expoziții, lansări de carte. La Muzeul Pietrei ați venit cu ocazia unor concerte de muzică clasică, atunci când erați în politica de vârf și unii nu „coborau” de pe soclu pentru acțiuni fără „profit” politic. Care e resortul care vă aducea aici, dincolo de prieteniile cu oameni de cultură?

– Prieteniile cu oamenii de cultură nu sunt întâmplătoare, înseamnă că agreem un set de valori, avem preocupări comune. Sunt bucuros că Lucian Avramescu este unul dintre prietenii mei buni. În anul 2012, fără a avea vreo opțiune politică pentru unul dintre partidele din USL, a venit pe scena de la Târgoviște și mi-a susținut candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean. Bucuros am fost atunci și de prezența actorului Marius Bodochi, deși nici el nu avea vreo legătură cu politica, ne-am cunoscut la spectacole de teatru. M-am bucurat, de-a lungul vremii, de prietenia unor oameni de cultură remarcabili, am stat alături de profesori de prestigiu. Păstrez aceste relații. Sunt un om pasionat de cultură, de teatru. Am venit la Muzeul Pietrei pentru că am găsit acolo o atmosferă extraordinară, iar Lucian Avramescu o gazdă primitoare. Și am să vin în continuare, pentru că mă simt bine în această „lume”. Eu n-am fugit niciodată de lumea culturală, intelectuală. Și în politică am fost unul dintre cei acceptați de lumea intelectuală, chiar dacă nu toți mi-au împărtășit opțiunile politice. Sunt mândru, de exemplu, că unul dintre cei cu care vorbesc și mă văd constant este profesorul universitar Nicolae Noica, fost ministru PNȚCD în guvernarea CDR, un om de aleasă cultură. Sunt prieten cu marele tenor Florin Georgescu, cu distinșii interpreții Doinița și Ionuț Dolănescu. Sunt mulți alții, pentru că repet îmi este compatibilă această lume.

– Dacă, mâine, v-ați găsi în situația de a alege între a fi profesor, avocat ori politican (oricum primele două nu se prescriu!) ce ați alege? Detaliați.

– Aș încerca să le fac pe toate pentru că toate fac parte din ființa mea. Îmi place foarte mult „la catedră” și, în anumite condiții, m-aș concentra mai mult în această direcție. Contactul cu tinerii, cu preocupările lor înseamnă foarte mult pentru un politician. În același timp, activitatea didactică înseamnă foarte mult și pentru cea profesională, de avocat, pentru că te ții la curent cu tot ce este important în doctrina și în practica judiciară.

Eu sunt dintre cei care au făcut politică cu o anume lejeritate; eu nu am căutat în politică un loc de muncă, pentru că am avut tot timpul alte activități. Nu am renunțat, 20 de ani cât am ocupat funcții de demnitate publică, niciun minut la catedra universitară, mi-am ținut cursurile și seminariile; iar, atâta timp cât n-am fost în incompatibilitate, mi-am continuat activitatea ca avocat, având întotdeauna asociați și colaboratori și coordonându-le activitatea. Deci, cred că aș prefera să le fac pe toate, chiar dacă, la un moment dat, poate fi obositor și vă spun că am, de multe ori, sentimentul că am obosit și că ar trebui să renunț la câte ceva. Dar nu pot.

– Ce-l face fericit pe omul Adrian Țuțuianu?

– Sunt multe lucruri. V-am spus că sunt preocupat de istorie, de literatură. O carte bună mă face fericit. Un film bun mă face fericit. Un spectacol de teatru, la fel. Sunt fericit când merg acasă, la Malu cu Flori și-mi regăsesc rădăcinile. Mă face fericit o discuție cu un om inteligent, de la care am ce învăța. Sunt fericit dacă mă plimb mâine în parc. Sunt fericit dacă mănânc o bucată de brânză cu mămăligă în casa copilăriei. Apreciez o masă bună și un pahar de vin roșu bun. Sunt fericit că am făcut o plantație pomicolă pe care părinții mei nu credeau vreodată că voi fi în stare s-o fac. Sunt fericit că am reușit să scriu o carte, că am un nume bun în profesia mea. Sunt fericit că am copii buni, două fete, una absolventă de Drept și Institut de Relații Internaționale, cealaltă absolventă de ASE și, acum, studentă la Facultatea de Medicină. Sunt fericit că suntem o familie unită, și în sensul restrâns al noțiunii de familie, dar și în sensul larg, frați, surori, copii, nepoți, suntem toți apropiați unii de alții și ne vedem din ce în ce mai des în ultima perioadă.

– Războaiele politice sunt inevitabile, mai ales în interiorul partidului, coalițiilor, unde multe sunt de împărțit. Ca om politic, v-ați atras mai mulți prieteni sau dușmăniile au biruit?

– Am câștigat foarte mulți prieteni, dar mi-am atras și foarte mulți dușmani. Eu sunt un tip polemic, un om care spune direct ce are de spus. Sunt dur, câteodată, în exprimări, chiar dacă nu fac rău, dar sunt acid. În ultimi ani mi-am făcut mai mulți dușmani prin sinceritatea cu care am tratat anumite probleme din spațiul public. M-au dat afară din PSD pentru că am vorbit foarte dur la adresa unor miniștri sau la adresa comportamentului pe care noi, ca oameni politici, l-am avut. Alții, pe care i-am criticat pentru activitatea lor, mi-au deschis acțiuni în instanță. Politica este, de regulă, un loc în care-ți faci mulți dușmani, pentru că, atunci când ocupi o funcție importantă, ai și putere, dar puterea generează și invidie, rivalități. Cum spunea Titu Maiorescu – Nu există prieteni în politică, există numai prieteni politici. Dacă e să fac un bilanț după activitatea politică, la nivelul oamenilor politici am mai mulți dușmani, dar la nivelul oamenilor de rând am, indiscutabil, mai mulți prieteni. Și mă mulțumesc cu bilanțul ăsta.

– Când nu predați, când nu pledați, ce faceți, ce vă place să faceți? Aveți un hobby sau mai multe?

– V-am spus, citesc o carte, văd un film, mă văd cât de des pot cu familia. Nu fac lucruri ieșite din comun, pentru că nu sunt un om ieșit din comun. Sunt o persoană obișnuită, cu slăbiciuni și atuuri, calități și defecte.

– Nu vă cer să comparați PSD cu PRO ROMÂNIA, trecutul cu prezentul. Vă întreb, însă, dacă PRO ROMÂNIA este ceea ce ați sperat să găsiți după plecarea din PSD, dacă vă regăsiți cu adevărat locul aici?

Mai întâi de toate, o observație pe care o fac mereu: eu n-am plecat din Partidul Social Democrat, am fost exclus. Atunci, am avut de ales între a-mi continua activitatea politică și a mă retrage. Am ales că continui în PRO ROMÂNIA, în mod natural, pentru că aici erau colegi de-ai mei care, din diferite motive, plecaseră sau fuseseră excluși din PSD, începând cu Victor Ponta, care, dincolo de toate criticile pe care i le aduc unii sau alții, este un lider politic valoros.

PRO ROMÂNIA a fost gândit ca un proiect de centru-stânga. A fost gândit bine, dar am greșit în felul în care am abordat construcția proiectului, fără multă rigoare; funcționa ca un ONG. Apoi, n-am avut o conduită foarte clară: am dat jos Guvernul Dăncilă, n-am votat Guvernul Orban și unii s-au întrebat, firesc, ce vrem. Unii consideră că am trădat Stânga românească, ceea ce este fals. Eu cred că România are nevoie și e chiar inteligent să existe două partide de stânga, centru-stânga. PSD a câștigat alegerile parlamentare în 2020, dar cu ce folos? Este izolat și nu aduce niciun folos propriului electorat. Dacă PRO ROMÂNIA intra în Parlament, Opoziția ar fi arătat cu totul altfel acum.

Dacă am găsit ce îmi doream? Da și nu. PRO ROMÂNIA nu este un partid perfect, am avut și momente bune, dar și momente de deznădejde. Am preferat să rămân aici, deși m-au tot invitat să revin în PSD. Mi s-au propus candidaturi onorante, pe poziții de top, ca să spun așa. Alții, probabil, ar fi făcut acest pas. Eu am refuzat, pentru că repet până o să obosesc: și în politică e nevoie de demnitate, onoare și coloană vertebrală. Da, cred că e necesară o platformă mai largă de centru-stânga, care să-și propună câștigarea tuturor alegerilor din 2024. PSD singur n-o va face.

– Ce-i lipsește, astăzi, sufletește, lui Adrian Țuțuianu?

– Sunt foarte dezamăgit de atitudinea unora dintre cei pe care, în decursul timpului, i-am promovat, i-am ajutat în cariera politică sau profesională pe unii luându-i de la zero și ducându-i foarte sus. Mulți mi-au fost (sau așa-mi spuneau) prieteni apropiați, petreceam foarte mult timp împreună, familiile noastre se întâlneau. Mi-au întors spatele și unii au uitat să mai dea un telefon de ziua mea. Nu le pretindeam să-și rupă cămașa de pe ei și să mă urmeze, nu am pretenția că sunt singurul deținător al adevărului, dar am pretenția ca oamenii pe care i-am sprijinit să aibă caracter și respect. Mi-au adus foarte multă amărăciune în acești doi ani de zile și un motiv pentru care n-am dorit să mă întorc în PSD a fost acesta. Am învățat pe pielea mea cât de plină de adevăr e zicerea lui Grigore Vieru către fiul său, Călin: „Prea sus nu te ridica, te vor spânzura. Prea jos nu te apleca, te vor călca”.

Dar cel mai mult m-a afectat, în ultimii ani, pierderea celor dragi, părinți și bunici. Au lăsat urme adânci în sufletul meu.

Interviu consemnat de Giorgiana Radu, AMPress