• Home
  • Interviuri
  • Interviu cu Dana Chera, realizator de televiziune: ”Meseria asta n-o faci ca să-ți cumperi pantofi! E despre respect și dragoste de oameni”

Interviu cu Dana Chera, realizator de televiziune: ”Meseria asta n-o faci ca să-ți cumperi pantofi! E despre respect și dragoste de oameni”

IMG 3323 scaled 1

– Distinsă doamnă Dana Chera, sunteți un jurnalist experimentat, dintre cei foarte cunoscuți de un public larg și divers, cu niște ani grei la ore de vârf, cu emisiuni de televiziune care trebuiau să mulțumească și publicul, dar și patronatul. Nu mereu coincid cele două centre de putere și, s-o recunoaștem, uneori de presiune asupra personalității realizatorului, care este și el al treilea centru de opțiuni și orgoliu adesea. Cu cine ați avut de luptat din cei trei? Să nu-mi spuneți că ați intrat în conflict doar cu dumneavoastră!

– Vă spun că omul se luptă în primul rând cu el, înainte de orice. Educația de acasă, de la școală și din viață ne face mai ușor sau mai greu de influențat. Eu am venit din provincie în Capitală. N-am avut vreun complex de inferioritate, dar am știut în sinea mea tot timpul că ori eu… ori ei. Dacă aș fi lăsat garda jos, m-ar fi mâncat. NU aveam niciun spate! Nicio pilă! Marele meu noroc a fost că angajatorul meu a avut nevoie de mine așa cum eram eu: sinceră, directă, fără interese personale și fără dorința de a mă arăta la televizor mai deșteaptă decât sunt. O teamă a umblat cu mine în toți acești ani: TEAMA DE A-MI FI RUȘINE. De mine și apoi de oamenii care se uitau la mine. Asta nu înseamnă că uneori n-am exagerat sau n-am luptat pentru cauze care s-au arătat în timp dubioase. Dar știu și spun răspicat: am fost cu și de bună credință!

– Ați absentat o bună bucată de vreme de pe micul ecran. De ce? Doar pentru că, având un copil mic, mamei i se cerea un plus de dedicație aici?

– Da. Acesta a fost motivul și, TREBUIE SĂ RECUNOAȘTEȚI, este cel mai frumos prilej din lume. Dar el s-a lipit și de o dorință foarte mare de a respira. Nu mai știam să respir. Eram un roboțel cu o inimă, zic eu, plină, roboțel care mergea pe pilot automat. Făcea față și, probabil, mai putea s-o ducă așa o vreme. Pagubele erau însă uriașe. Din simplul motiv că, nu știu dacă sunteți conștientă de asta, trecem atât de repede pe lânga zilele noastre. Ale noastre. Se duc una după alta și ne trezim obosiți, prea târziu să-i mai putem cere lui Dumnezeu vreun vis. Murim obosiți. Eu îmi doresc să mor cu bateriile pline. Să-I pot mulțumi LUI pentru tot ce mi-a dat și să-l rog să nu se supere dacă, uneori, deseori, am fost rușinos de grea de cap să pricep ce vrea cu mine!

– De curând, v-am descoperit întâmplător la un post de televiziune mai puțin știut. Eu și familia mea așa v-am găsit și nu ne opream dacă n-o vedeam pe Dana Chera în ecran. Dinamică, incisivă, curioasă, provocând interlocutorul să spună ce știe și chiar ceea ce nu vrea să spună. De ce Medika Tv când – am informații – vă căutau televiziuni cu mai mare vizibilitate?

– Nu știu ce știți Dvs! Eu spun că, în acest moment, asta am ales: din curiozitate, din dorința de a cunoaște oameni care știu despre ce vorbesc și, mai cu seamă, să-i pot arăta la televizor. Dintr-un soi de foame de libertate. În sensul ca proiectul MEDIKA TV mă lasă în apa mea. Tehnic, nu strălucim. Dar editorial este în liniște. Ceea ce cred că în acest moment al evoluției presei în România este …mâncare pentru creier și suflet!

– Soțul, medic, a avut un rol în această alegere, el v-a zis du-te aici, Dana, fiindcă sănătatea este, mai ales în zilele noastre, domeniul de vârf al interesului public? De sănătate este interesat și omul de pe ulița unui cătun și academicianul și șeful de stat. Junghiurile îi caută pe toți la fel.

– Soțul meu este medic, da. E stomatolog și, nu că-i al meu, dar este foarte bun și serios în ce face. Admir meseria de doctor. Despre care cred că e mai mult decât o profesie. Dacă ai har, îi vindeci omului direct durerea din inimă. Evident, înainte să accept oferta celor de la Medika am vorbit mult. Ca în fiecare familie, când se ia o decizie.

– Sunteți un om cu o sensibilitate aparte, chiar dacă unii vă percep ca pe „doamna de fier” a moderatorilor de televiziune. Ce v-a mânat la începutul începuturilor spre această profesie?

– Uite, asta e o întrebare care mă zdruncină pe dinăuntru. E foarte greu de explicat. Mie mi-e mai ușor să simt ce vă spun acum. E o poveste atât de puternica întâlnirea cu oamenii prin intermediul televiziunii! Atât de puternică! Eu simt fiecare emisiune în capul pieptului. Până să-și intre în rol creierul…inima este conectată la tot ce e lângă mine și, în același timp, la ce ar putea fi dincolo de monitorul camerei de luat vederi. E o conexiune sufletească uriașă. Pentru că, altfel, oamenii nu s-ar opri să te audă și să te vadă. De ce și-ar pierde vremea? Ei, eu vorbesc CU OAMENII. Nu cu patronii mei. Nu cu criticii mei. Nu…la bătaie cu colegii de breaslă, pentru audiențele care mi-au spart atâția ani diminețile în bucăți. Nu pentru că mă deprimau, dimpotrivă! Ci pentru că era primul gest din zi: deschiderea audientelor. Înainte să vezi soarele! O nebunie! În fața camerei nu m-am gândit însă niciodată la cifre. Niciodată. Am căutat oamenii! Știu că asta e menirea mea. Să caut oamenii și să le vorbesc despre ….cele ce mie îmi par importante. N-am cum să explic mai mult. Aș vrea. Dar nu pot. Eu știu ce simt și asta nu-mi poate lua nimeni în afara de Cel de Sus. A, mai pot să spun ceva: meseria asta n-o faci ca să-ți cumperi pantofi! E despre respect și dragoste de oameni.

– De-a lungul carierei dumneavoastră ați interacționat cu o mulțime de oameni, din diverse domenii. I-ați aflat altcum de cum vi-i imaginați? Ați fost dezamăgită? Au căzut niște socluri?

– Știți, mi-ar fi ușor să spun despre dezamăgiri. Dar nu vreau. Atât zic: dacă cei care conduc vremelnic România ar realiza câtă speranță își pun oamenii în ei s-ar cutremura. S-ar îmbolnăvi. S-ar duce singuri într-o izolare lungă. Nu realizează. De asta își permit să râdă și să-și vadă de conturile, casele și pasiunile lor. Își permit să trăiască! Să vină la televizor și să vorbească. Vorbe.

– Cu ce rămâneți, după fiecare interviu, după fiecare emisiune?

– Cu dorința ca mesajul de dincolo de mesaj să ajungă la public și să-l facă mai liniștit, mai bun, mai creativ.

– Media suportă în ultimii ani transformări considerabile. Cum le percepeți? Ce-ați îndrepta la conduita colegilor noștri de breaslă și pentru ce i-ați felicita (dacă e cazul!)?

– Eu despre colegi nu vorbesc. Fiecare face cum simte, potrivit caracterului. La Tv, să știți, se vede tot, deci cine face televiziune trebuie să se gândească serios la asta!

– Ca mamă, ca soție, de ce vă este teamă astăzi? Aveți trei copii. Doi se cheamă Grecu. Cea mică se numește Chera. Chiar și dumneavoastră vă spun oamenii încă Dana Chera, fostă Grecu, fiindcă așa au apucat să vă știe. Nu vă întreb dacă vă deranjează asta, ci cum ați pus cap la cap iubirea dintre copii, fiindcă sunt multe familii astfel și uneori frații – cu toate că frații sunt încă mici – nu mai găsesc ușor punți de iubire.

– Avem 4 copii. Da. Doi sunt Chera, doi, Grecu. Îi iubim pe toți la fel. Îi învățăm pe toți aceeasi bunătate. Noi suntem niște oameni care își iubesc și își respectă părinții. Ne strângem împreună de câte ori putem. Cultivăm acest împreună pentru că este esența căldurii. Ei asta văd. Băieții noștri vor pleca în curând la facultate. Sperăm ca viața, cu anturajele ei cu tot, să nu-i schimbe. Sunt niște băieți minunați. Ne rugăm la Doamne să-i apere și să-i țină pe toți uniți: Ana, Maria, Dan și David. Să se ajute și să se bucure unii pentru alții. Numele? Numele e ce avem în suflet! Dacă avem, indiferent de nume, e liniște și bucurie.

– De un an de zile trăim o viață care nu ni se desenase nici măcar în astrologia gândurilor negative, dară-mi-te într-un posibil scenariu cotidian. Ce-ați înțeles dumnevoastră din pandemia de Coronavirus? Cum traversați această încercare la care suntem supuși?

– Cu grija de noi și de cei de jur împrejur. E greu, dar nu cel mai greu din lume. Ai noștri bunici au trăit vremuri cumplite! Când crezi că ți-e greu, te uiți la oamenii care au pătimit mai mult decât tine. Și au luptat aprig pentru bucata lor de bine și de cinste. Te uiți la ei. Ca să nu te vaiți aiurea. O să trecem și de asta…și vor veni altele… și tot așa.

– Vi se pare că instituțiile noastre gestionează corect această dramă care în unele locuri e chiar tragedie? Cât de suferind vi se arată sistemul medical românesc?

– Instituțiile noastre funcționau prost și pe timp de pace. E absurd să le ceri performanța când lumea toată stă cu ochii întinși la granițe să lase barierele. Deci, pentru a pune adevarul în matca sa, e despre fiecare dintre noi și despre regulile noastre. Ale statului, ca ale statului. Dar ale noastre. Vrem mai bine, să facem , fiecare, mai bine, acolo unde suntem. Să lăsăm compromisurile pentru alt secol. Să-l respectăm pe cel mai bun decât noi, nu să-i dăm la picioare. Să ne asumăm părerile, nu să-i împingem pe alții să se bată pentru noi. Să respectăm procedurile. Să construim, nu să dărâmăm. Poate vom ajunge să trăim acele vremuri în care n-o sa ne mai pândim ca niște hiene. Și n-o să mai hăhăim la necazul altuia. Poate vom ajunge să ne uităm cu drag unii la alții și n-o să ne mai umilim țara în care ne sunt îngropați strămoșii.

– Sunteți o femeie împlinită. Ce vă aduce tihna sufletească? Profesia, casa, familia, sau toate la un loc?

– Sunt un om atât de simplu! Mă bucur de lucruri mici! Pe care, mulți, așa simt, iertați-mi aroganța, nici măcar nu le văd. Că dacă le-ar vedea n-ar mai alerga după cai verzi pe pereți și nu și-ar mai schimonosi chipul și sufletul. Familia e cea mai importantă avere a mea. Și, când mă rog, pentru ea mă rog. Și pentru ca Dumnezeu să nu mă lase să scap din ochi menirea pentru care mă mai lasă pe aici.

– Ați fost într-un august normal, acum doi ani, la Muzeul Pietrei. Ați fost cap de afiș. Ați vorbit extrem de adevărat și de frumos despre profesia noastră. Că eu am fost emoționată e firesc. Dar doi din greii presei, buni prieteni de altfel, care se ceartă uneori, neavând aceeași opinie mai ales în politică, au căzut de acord că ați vorbit excepțional. E vorba de Lucian Avramescu și Cornel Nistorescu. Deșteaptă femeie! Dacă opinia poetului o știam, am fost bucuroasă să-l aud pe invitat spunând cu admirație aceste cuvinte. Ce înseamnă să fii o femeie deșteaptă?

– Uuuu! Ce cuvinte! Și sunt despre mine?! E copleșitor! Știți, eu nu mă consider o femeie frumoasă, dar știu ca sunt drăguță! Și nu mă consider deșteaptă, dar știu ca am sclipiri din când în când. :)) Cred că la Sângeru am fost doar sinceră și, uneori, sinceritatea, într-o mare de impostură, iese în față și lasă urme. Cât despre domnii pe care i-ați amintit, acum chiar mă doare stomacul! Cred că am fost ușor inconștientă să țin un discurs în fața lor! Sunt uriaș de talentați și puternici în ce fac și spun!

– E nevoită uneori o femeie deșteaptă, sper să nu vi se pară abruptă întrebarea, să facă pe proasta?

– Da. Uneori, e decent să aștepți, în loc să te repezi la cuvinte. Să taci. Nu să te umilești! Să taci!

– Aș vrea ca în finalul interviului să le spuneți telespectatorilor care încă nu v-au redescoperit, în ce zile să vă urmărească la Medika Tv și care sunt țintele prin care v-ați propus să aduceți aproape publicul parțial pierdut?

– Vă mulțumesc că-mi dați ocazia de a spune că la Medika TV fac talk show-ul de seara în fiecare marți și joi. De la 19 la 21. Eu nu pot fi alta decât cea pe care publicul a cunoscut-o în aproape 17 ani de presă, de prime time. Caut să văd dincolo de evenimente și declarații și, mai presus de orice, caut să aduc la tv oameni cu o meserie. Cu o pasiune. Cu un necaz. Cu o Invenție. Cu știință de carte. Cu suflet bun. Deci oamenii care au ceva de spus! Sunt foarte mulți, dar stau, din modestie, departe de reflectoare. Simt o nevoie mare de tot de a construi. Adică de a-i face pe cei care aleg să se informeze de la televizor să vadă licărul de la capătul tunelului. Ne-am zgâriat sufletul cu politica asta. Ne urâm și ne desconsiderăm unii pe alții pentru opțiuni de râsul curcii. Pentru doctrine în care nu cred nici măcar cei care le poartă în piept. Doctrinele viitorului sunt bunătatea și știința de carte. Sau nu vom mai fi!

Interviu consemnat de Giorgiana Radu, AMPress

Parteneri