Urâți, cu drag, „cetățeanul de onoare”!

poetul lucian avramescu 1

Am fost hirotonisit ”cetățean de onoare” în câteva localități. M-am găsit undeva, într-o călătorie, drept nume de stradă. Treceam spre Mangalia și fiica mea cea mică, Ana Luciana, m-a avertizat că umblăm, conform vocii din GPS, pe ”strada Lucian Avramescu”. Era undeva, prin România. N-am dat de ea decât pe hartă, unde scrie că strada Lucian Avramescu dă în Ștefan Augustin Doinaș și se învecinează cu Lucian Blaga.

Orgoliul meu personal se putea cocoța pe scări amețitoare la Ploiești, unde am fost uns, după Nichita Stănescu și Mircea Ionescu Quintus, ”cetățean de onoare”. Era primar Emil Calotă, pe care l-am cunoscut ca reprezentând ”partidul ploieștenilor”, altfel nu mă lăsam uns. Emil, care e un tip citit, ne-a anunțat pe noi, ”cetățenii de onoare” vii, că vom fi părtași la marile decizii urbanistice, preponderent culturale ale municipiului care poartă medalia onomastică a scriitorului Caragiale și a actorului Caragiu. Și ne-a consultat, la întruniri colocviale, pe mine, pe fotbalistul Dridea, pe actorul… A plecat Calotă și a venit unul care se recomandă liberal. Trăgându-mă din familie cu credințe liberale, l-am invitat telefonic la lansarea unei cărți a mea în Ploiești pe primarul de azi. Vin, a zis el, cu o voce impersonală, de cenușă. N-a venit, cum nu vine la nimic din ceea ce ar putea face cât de cât fală orașului lui cultural.

L-am sunat pe nea Mircea (Ionescu Quintus) care încă trăia în câmpiile vaste ale lucidității. Ce e aia, zic, să fii ”cetățean de onoare”? Măi Lucică, zice liberalul centenar, care mă apela astfel, în dulce răsfăț, avem dreptul să umblăm gratis cu tramvaiul prin Ploiești. Bravos! N-am apucat, nici el și nici eu nu m-am suit – neavând ocazia – în tramvaiele ploieștene. Despre primar ce să zic? A glăsuit nea Mircea, că era de-al lui, destule pentru un portret de hahaleră pretins liberală.

La Vălenii de Munte, primarul, pe care îl strigăm Bebe, are o anume emoție la evenimentele cu cărți. Eu am scris adesea despre orașul adolescenței mele și am donat parcului, unde o alee se va chema Lucian Avramescu (eu n-am vrut cât încă viețuiesc), 45 de pietre cioplite în piatră de meșteri țărani. Am sărutat acolo prima fată și gustul acelui sărut îmi stă și azi, cu dulceața lui sărată, pe buze. Primarul, la lansarea unei cărți iscălite de mine, a fost în sală. În sală erau și cincizeci, o sută de cititori, cei mai mulți pensionari, că doar ăștia mai citesc. Florin Constantin, pe numele din buletin al primarului, a spus – el care vorbește puțin – că face cadou cititorilor din sală câte o carte și le-a achitat personal Editurii AMPress. Am rămas năuc. Năuciți au fost și cititorii, unii dintre ei luând câte trei cărți, că tot erau pe de-a moaca. Oricum, la Vălenii de Munte, unde am ispășit anii liceeni, a fost cetățean de onoare Nicolae Iorga, iar alăturarea m-a încuscrit cu eminența și tragedia unei uriașe personalități.

La Sângeru am fost hirotonisit cetățean de onoare în vremea apusă a primarului Băjenaru, care a uitat să-mi spună și am rămas cetățean doar în scripte. Și-a adus aminte primarul de azi, atenționat de directorul Dinoiu al școlii. Am primit hârtia înrămată, mai puțin simpatia angajaților primăriei pe care-i incomodez prin vecinătate, mai ales că stau în clădirea pe care a făcut-o cadou obștii bunicul meu.

Mi-a spus un ”cetățean de onoare”, scriitor, dintr-un oraș transilvan, că el nu plătește impozite, decizie a consiliului local care materializa un respect. Eu plătesc, zic, impozite, pentru terenuri pe care nu le-am văzut niciodată, unele pe nume de veri, frați, surori, mătuși răposate. Jumătate din ele sunt pustii sau furate de vecinătăți gen Morela, una din hahalerele parșive ale obștii. Vine Birbirel și zice că dacă plătesc tot, până-n nu știu cât martie, e mai ieftin cu zece la sută. Și mă execut.

Calitatea de ”cetățean de onoare” e o chestiune de tramvai. Mergi gratis cu el, fără a-l utiliza vreodată.

Parteneri