Învierea Domnului. Tradiții și obiceiuri în prima zi de Paște
Duminică, 2 mai, creștinii sărbătoresc Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.
Invierea lui Hristos nu este o simpla revenire la viata pamanteasca, ci inceputul altei vieti: viata vesnica, in care trupul omenesc nu mai este supus stricaciunii. De aceea, Biserica Ortodoxa canta in ziua de Pasti: “Praznuim astazi omorarea mortii si inceputul unei alte vieti, vesnice”.
Prima zi de Paşti aduce cu ea şi o serie obiceiuri, tradiţii şi superstiţii.
Tradiții și obiceiuri în prima zi de Paște
Tradiţia spune că trebuie să te înnoieşti în această perioadă deoarece îţi aduce noroc. Purtarea unor haine noi în duminica Învierii semnifică purificarea corpului şi a sufletului.
Fetele şi flăcăii obişnuiesc în dimineaţa primei zile de Paşte, înainte de răsăritul soarelui şi fără să fie văzuţi de nimeni, să se scalde într-o apă curgătoare, pentru a fi iuţi, sprinteni, sănătoşi, harnici şi iubiţi.
Duminică dimineaţa, există tradiţia ca toţi membrii familiei să se spele pe faţă cu apă neîncepută, luată dintr-un izvor, în sensul în care curge, în care se pune un ou roşu şi un ban de argint: să fie sănătoşi şi cu faţa frumoasă, argintul simbolizând, de asemenea, şi noroc la bani.
În prima zi de Paște este bine ca toată familia să mănânce din primul ou ciocnit, pentru a fi mereu împreună. Oul trebuie spart, curățat şi împărţit de către capul familiei. Potrivit tradiţiei, ouăle se ciocnesc în prima zi numai „cap cu cap”, în a doua zi, „cap cu dos”, iar în a treia zi „dos cu dos”.
Cine moare în ziua de Paşte sau în Săptămâna Luminată merge direct în Rai, fiindcă în această zi uşile Raiului sunt deschise, iar ale iadului închise. Tot aşa, cel ce se naşte în această zi va avea noroc toată viaţa.
În ziua de Paşte nu este bine să dormi, pentru că în restul anului vei fi somnoros, vei avea ghinion, viermii vor mânca semănăturile, recolta va fi distrusă şi te va prinde ploaia ori de cîte ori vei vrea să lucrezi cîmpul.
În ziua de Paşte nu se mănâncă oul cu sare, întrucât se spune că vei transpira tot anul.
AMPress