Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, 26 februarie, se lasă sec de brânză, pentru postul Sfintelor Paşti, care începe luni, 27 februarie, şi este primul post de peste an, fiind cel mai lung şi aspru, cu o durată de 48 de zile. În această zi se mai poate mânca de dulce (brânză și ouă).

Postul Paştilor, Păresimile sau Patruzecimea, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe.

În trecut, Postul Sfintelor Paşti a fost rânduit pentru pregătirea catehumenilor (cei pregătiţi pentru primirea Sfântului Botez), care urmau să primească Botezul la Paşti şi ca un mijloc de pregătire sufletească a credincioşilor pentru întâmpinarea cu vrednicie a sărbătorii Învierii Domnului; totodată face aducere aminte de postul de 40 de zile ţinut de Mântuitorul înaintea începerii activităţii Sale mesianice (Luca 4, 1-2), de unde i s-a dat şi denumirea de Păresimi (de la latinescul Quadragesima) sau Patruzecime, notează Agerpres, potrivit stiri.tvr.ro.

Postul face parte din mijloacele de cultivare şi desăvârşire ale sufletului, fiind inseparabil de alte virtuţi şi acte creştine, ca: rugăciunea, căinţa, smerenia, milostenia ş.a.

După legea bisericii noastre, în Postul Sfintelor Paşti precum şi în celelalte posturi de peste an, „nu este iertat membrilor săi să mănânce mâncare de frupt sau de dulce, ci numai bucate de sec; mai departe nu le este iertat să facă jocuri sau alte petreceri cu muzică, ci numai să postească şi să se pocăiască, căci postul acesta e considerat de către popor ca o pădure mare care n-are sfârşit. Şi dacă nu va posti şi nu se va pocăi, mai pe scurt, dacă nu se va purta bine în decursul lui, atunci va rătăci şi nu-i va mai da de capăt”, spune preotul-etnograf Simion Florea Marian. („Sărbătorile la români – Studiu etnografic”, Sim. Fl. Marian, Ed. Fundaţiei Culturale Române)

Postul Mare are origine apostolică, potrivit Sfinţilor Părinţi şi scriitori bisericeşti. Dar în primele secole, durata şi felul postirii nu erau uniforme peste tot. La Ierusalim, în secolul al IV-lea se postea opt săptămâni înainte de Paşti, pe când în Apus, în aceeaşi vreme se postea numai patruzeci de zile. („Liturgica Generală”)

Începând de pe la sfârşitul secolului al III-lea, Postul Mare a fost împărţit în două perioade distincte, cu numiri diferite: Postul Păresimilor (Patruzecimii) sau postul prepascal, care ţinea până la Duminica Floriilor, având o durată variabilă, şi Postul Paştilor (postul pascal), care ţinea o săptămână, adică din Duminica Floriilor până la cea a Învierii, fiind un post foarte aspru.