Literatura română, mai săracă.S-a stins din viata scriitoarea și traducătoarea Ileana Vulpescu

Scriitoarea și traducătoarea Ileana Vulpescu s-a stins din viață.
Tristul anunț a fost făcut de scriitorul Radu F. Alexandru, pe pagina sa de Facebook.

A plecat dintre noi ilustra romancieră (”persoană care scrie romane”) care a fost ILEANA VULPESCU. Niciun rând, niciun cuvânt în media. Dacă cel care s-a sfârșit ar fi fost un vestit manelist, steagurile ar fi fost atârnate în bernă și s-ar fi cerut decretarea doliului național. România!…”, a scris Radu F. Alexandru pe Facebook

Ileana Vulpescu, autoare a nenumărate volume de proză iubite de public. Dintre ele, cartea care s-a bucurat de un imens succes a fost “Arta conversației”, volum lansat în 1980, la editura Cartea Românească, și care a fost reeditat dupa 1989.

Distribuie prietenilor

Era una dintre cărțile care nu se găseau pe tarabe în perioada ceaușistă, ci se dădeau “pe sub mână”, adică cu o “bonificație” pentru vânzător. Soțul Ilenei Vulpescu a fost poetul și traducătorul Romulus Vulpescu, care a decedat în 2012.

Ileana Vulpescu s-a născut pe 21 mai 1932, în județul Dolj, comuna Bratovoești., a absolvit Facultatea de Filologie în București, a lucrat ca lexicograf la Institutul de Lingvistică a Academiei și a colaborat la redactarea lucrărilor Dicționarul limbii române și Dicționarul Explicativ al Limbii române. A scris proză și teatru, a tradus din literaturile engleză, franceză și spaniolă.

__________________

Ileana Vulpescu: „Cred că n-am imbătrinit degeaba”
„Am inceput să scriu din dorinţa de-a le comunica semenilor mei ceva din gindurile mele, mai intii şi-ntii romănilor, de-a le oferi ceva din sufletul meu, ştiind că avem, majoritatea, aceleaşi ofuri.

N-am aspirat să mă văd tradusă in limbi de circulaţie (deşi am fost tradusă in ungureşte şi in slovenă; «Rămas bun casei părinteşti» şi «Arta conversaţiei»), ştiind că pe beneficiarii unor asemenea limbi nu-i doare ce ne doare pe noi, romănii.

Oricine şi-ar vrea cărţile traduse in milioane de exemplare, in limbi de circulaţie. Dar important este, in primul rind, impactul asupra cititorului limbii tale. Eu, inainte de orice, sint romăncă. E firesc să mă adresez romănilor.

«Muză» mi-a fost viaţa, cu multele ei necazuri şi cu puţinele ei bucurii. Impulsul esenţial: cele trei virtuţi creştine – credinţa, speranţa, iubirea. Cită iubire e, atita viaţă e. Iubirea cu acea importantă componentă a ei: mila.

Cind mă gindesc la tinereţe nu ştiu: să râd, să plâng? Tinereţea e o forţă in sine, dar trece atit de repede…

Atunci nimic nu ţi se pare imposibil şi nici iremediabil. Cită nepotrivire intre ceea ce-ţi inchipui atunci şi ceea ce-ţi oferă realitatea… «Unde eşti copilărie, cu pădurea ta cu tot?». (…)

Trecerea timpului o simteam cu totul altfel in trecut, mi se parea ca mai e multa vreme inainte. Nu m-am obisnuit cu ideea ca ce a fost mult a trecut si ce a ramas e putin, chiar foarte putin.

Inaintarea in varsta o simt ca pe o povara fizica, pentru ca, ce este drept, balamalele se uzeaza o data cu varsta, poate nu la toata lumea, dar si cu asta ma consolez, imi spun ca asta este.

Undeva in Vechiul Testament se spune ca varsta omului este 70 de ani, cei mai in putere ajung la 80 si tot ce urmeaza dupa 80 ar fi chin si durere.

Atunci, am bunul simt sa ma uit in buletin sa vad cati ani am si sa nu ma mai plang. In fiecare perioada a vietii mele s-a intamplat ceva care sa ma faca sa nu doresc sa ma mai intorc. Maine, daca ar veni Dumnezeu si mi-ar spune: „Vreau sa te mai fac de 15 ani”, as zice: „Doamne, multumescu-Ti Tie, du-Te la altul!”. (…)

Am debutat tirziu: la 37 de ani. Am avut, zic, destulă minte, să nu mă ameţesc de succes, succes care uneori, venind prea devreme, iţi poate lua minţile.

Nimic nu m-a clintit niciodată din ideea unei vieţi la distanţă de coterii, de grupuri unde fiecare il declară genial pe fiecare. Am crezut totdeauna că destinatarul, cititorul, poate fi considerat cu suficientă minte ca să-şi facă singur o părere despre autor.

Cind scriu, nu mă gindesc nici să supăr neapărat pe cineva, nici să fiu pe placul cuiva. Spun ce am de spus şi-atit.

Mi s-au republicat cărţi scrise pină in 1989. N-am schimbat nici măcar o virgulă. N-am avut nevoie să-mi intorc cojocul, fiindcă de cind mă ştiu il port pe-o singură faţă şi-aceea neconjuncturală.” – Ileana Vulpescu, Jurnalul Național – 21 mai 2007

Mai mult în 3dots.ro