Lucian Avramescu: Am descoperit taina Coronavirusului

Nu vreau Premiul Nobel pentru descoperiri medicale epocale, care au schimbat soarta omenirii. Nu vreau recompense finaciare sau sufletești. Nu vreau să mă mângâie pe creștet Trump, Iohannis, Putin și șeful religios al Indiei care e un fel de Budha. Nu vreau nimic. Decoperirea mea, fiindcă chiar am descoperit cine ește Corona, s-a bazat pe analize poetice și analize cu ochiul liber, fără a scutura de bani bugetele planetei.

Marele poet care a fost și mai mare jurnalist și pamfletar Tudor Arghezi a aflat că în războiul mondial prim, oastea română nu a fost decimată de mitralierele nemțești, de lunetele ungurești și de aruncătoarele de grenade bulgărești. A fost nimicită de inamicul din cămașă și izmene, mic, aproape invizibil, numit păduche. Păduchele trecea, prin alăturare în tranșee de la un soldat la altul, căci nu țineau distanța socială, iar păduchii fugeau de pe morții din linia întâi pe viii din linia a doua, cu o uriașă dexteritate pe care o au deopotrivă ciumele.

Analiza a doua care m-a dus la descoperire, fiindcă e o descoperire de talia epocală a cuiului – mare brânză, îl descopeream și eu, dar nu mi-a trecut prin minte! a zis unul – ține de observații fără microscop ale lumii în care trăiesc. La Marea Neagră, unde mă duceam și eu cu cortul, întâi la Eforie Nord, când Alis și Arin erau mici și n-aveam lețcaie, apoi am descoperit hotelul când am mai făcut ceva gologani pentru trei stele, nu era înghesuiala asta și-ți puneai prosopul la o sută de pași de familia vecină. Mă uit, cu avantajul onlinului televizistic, la așezarea unui oraș întreg pe un singur prosop în același Eforie și a unui continent de români pe un metru pătrat de mare la Mamaia. La rugby e grămada respirabilă. Vine câte un polițist și scormonește în grămadă să vadă care n-are mască. N-are nimeni, firește, fiindcă în înghesuială masca mea devine masca ta, iar o domnișoară s-a trezit cu una drept chilot, spre nemulțumirea ei care se revendică de la nudiști și nu suportă textilele pe încheieturi.

Distribuie prietenilor

M-am mai uitat în Centrul Vechi, istoric și bucureștean, unde am admirat tinerimea română claie peste grămadă, imună la terasă și găsită pozitivă a treia zi, la spital, bașca o bunică moartă prin deces (sau decedată prin moarte) și o mamă contaminată din pricini de iubire filială și îmbrățișări la sânul cândva alăptător.

Pentru confirmarea descoperirii mele, pornind de la păduche și sfârșind cu grămada dezorganizată, de pe Litoral și din Centrul Capitalei, răspuns al milogelilor guvernamentale să ne ținem mai încolo unul de altul, am descoperit care este numele adevărat al acestui virus care a oprit avioanele și trenurile, a pus pe butuci fabricile de bombe atomice, a scurtat cu zece miliarde de dolari într-o zi, averea unui biet bogătaș. Numele nu este Coronavirus, nu este Sars nu știu cum sau Covid -19. Se cheamă om, cu o mic. Și cum pentru imbecilitate nu există tratament, e limpede că va veni sfârșitul lumii. Omul, în sublima lui autoparadire, își pune – prin reprezentanți – ștreangul de gât. Nenorocirea e că pune ștreangul întâi pe gâtul altora, iar pe el se lasă la urmă.

M-am gândit dacă e leac. Nu e și din pricina asta studiul meu e neterminat. Dacă îi îneci într-o Mare Neagră de dezinfectanți, mai rămâne pe plajă unul care nu știe să înoate și pleacă, în satul lui, ca soldatul de la Maraton, să ducă vestea. Și uite așa merge și păduchele cu el în izmene.