Un analist economic, pe nume Grosu, m-a șocat matinal mai tare ca ploaia care nu contenește. Este intervievat și iscodit de blonda de la TVR 1, Monica Ghiurco, o fată cu care împărțeam uneori călătoriile jurnalistice prin nemțiile și americile planetei. Trăim apocalipsa, zice invitatul. Un bombardament de o noapte al rușilor asupra Bucureștilor ar face o pagubă mai mică decât distrugerile aduse României de asasinarea investițiilor. De 30 de ani n-am spart Carpații cu o autostradă. Autostrada asta returna uriașe sume de bani consumate ilegitim. Legam Constanța de Europa și nu doar.

Se trăiește bine? Doar aparent și doar sezonier. Îl vezi pe Gogu de la trei că vine cu sacoșele pline de mici, cârnați și bere zilnic? Dar dacă intri în apartamentul lui observi că și-a vândut calculatorul, și-a vândut multe pentru a-și întreține mândria de a defila cu sacoșele pline.

Zilnic ne împrumutăm catastrofal, depășind, ca dobânzi, orice grilă admisă în lume. Banii ăștia se rostogolesc zece, douăzeci de ani către copiii care vor deconta cheltuielile. Lipsa cu totul a investițiilor este o catastrofă. Apocalipsa, zice profesorul, este perfect simbolizată de incapacitatea de a sparge în atâția ani Carpații cu o autostradă. Dacă ne împrumutam s-o facem, banii se întorceau prin investitorii lumii care veneau aici buluc. Acum mâncăm pe datorie.

Pleacă tinerii în lume nu cum pleca unul la neamuri de la Buzău la Vaslui, cu gândul că vine îndărăt în trei luni, ci pleacă de tot. El devine cetățeanul definitiv al altei lumi.

Râmân pe gânduri și gândurile plâng. Cu alte cuvinte devenim euroromâni fără sufix. Încerc să mă autocontrazic. Așa să fie? Sunt cei care pleacă, și pleacă mulți, tot mai mulți, doar europeni, castrați de calitatea de a mai fi și români?

Alegerile europarlamentare mi-au arătat un român plecat ”definitiv”, dar care a rămas, definitiv și dureros, cu sufletul acasă. Dorul de casa în care s-a născut, dorul de ai lui, dorul, cuvând intraductibil, l-a ținut la cozile votante, obturate de un partid care știa că nu el va fi votat. Sute de mii de euroromâni, de români mondiali, refuză să uite că s-au născut în țara asta cu nori mulți și ploi abundente.

Trăim apocalipsa, zice specialistul în bani. De treizeci de ani n-am făcut o fereastră de autostradă în Carpați care ar fi schimbat fața financiară a României. Am dat doar ciubucuri ce vor fi decontate de copiii neluați încă de ape fiindcă n-am investit un leu în regularizarea multelor noastre râuri și pârâuri.

P.S.
La Sângeru, pe Cricovul Sărat, doar câteva persoane civile mai umblă prin noroi în speranța că-l vor găsi pe băiețelul de doi ani al familiei Pavel Toader, înecat împreună cu ceilalți trei frați ai lui. Preotul Mădălin Moșneanu le-a cumpărat, din banii adunați de biserică, sicrie mici, albe, de la Ploiești. A fost greu, îmi spune el, fiindcă firmele nu fac sicrie de dimensiuni mici.
De pe dealul spre Tătaru, antiaeriana trage cu rachete în nori împotriva grindinei. Invenția ne-a scăpat de grindină în acești ani, dar a uscat gutuii, sensibili la substanța cu care autoritățile trag în nori și lasă o boală stranie pe roșii. Avem, iată, o armă cu care tragem, aproape inutil, în cer. Fiecare bubuitură costă 30 milioane de lei vechi și a fost, inițial, o investiție cu cântec, fiind – cel puțin cea de aici – amplasată într-o zonă cu foste vii și livezi.
Tragem cu rachete scumpe în nori. Cine trage cu nori în noi, fiindcă norii vin și tot vin, iar ugerele lor varsă peste dealuri oceane ?