Lucian Avramescu: Biserica din Livadă şi voi care zidiți în ea, împreună cu mine, iubire
Biserica urcă încet, dar temeinic, din ziduri de piatră toată, în timp ce primul cireș a înflorit în apropiere. Tot aproape meșterii refac, după un proiect desenat de mine, o fântână, săpată adânc atunci când plantam livada. Colacul ei, vechi de sute de ani e prea scund pentru joaca țâncilor vizitatori ce vor avea liber și în această parte a Muzeului Pietrei, așa că, spre a evita pericolele, înalț ghizdul prin zid de piatră, aplic stâlpi de piatră – sunt deja în cofraj – și un acoperiș de șindrilă de piatră așa cum va avea și biserica închinată Maicii Cerești.
Apa poate veni la cișmea cu un hidrofor invizibil, dar poate fi scoasă din adânc și cu o ciutură din lemn, făcută de măiestria lui Aurel Pârlogea din Urlați, frate de pândă la năluci când eram mai tineri. Doritorii pot scoate cu roata și lanțul lacrima rece a pământului, cum făceau străbunii.
Manole, din Balada meșterului Manole, nu va cădea spre a se face fântână, fiindcă precaut am săpat-o din timp, iar Ana nu va fi zidită în pereți. Doar iubirea mea și a celor ce-mi sprijină proiectul (banca mă anunță că au apărut noi donatori, iar la sfârșitul săptămânii le voi publica numele ce va fi înscris apoi pe o placă de piatră) vor fi în ziduri ca un vers de adulare.
Iubirea nu va plânge din pereții groși, ci va murmura un cântec de slavă celei ce a botezat România cu cel mai frumos nume de pe pământ – Grădina Maicii Domnului.
Nu mai știu în care din cărțile mele de început, pe care le-am recăpătat prin grija prietenului meu Mitică Vișoiu, e un poem închinat sacrificiului Anei. Balada Anei se cheamă și o recita o frumoasă actriță blondă de la Teatrul Creangă, de-ți înlăcrima sufletul. ”Iată Ana, Ană/ Sărut pe icoană/ candelă de gând/ frumos alergând”. Ana din balada mea știe că va fi zidită, își asumă sacrificiul, merge nu ”ca un ied de tăiere/ ce cade-n junghere”, ci deplin conștientă că fără sacrificiul ei Biserica nu se va făptui. Ea îl imploră pe Manole s-o zidească, ea e parte fundamentală a creației, așa cum fără femeie creația n-ar fi existat.
Aici e zidită simbolic iubirea mea și a celor dintre voi ce ctitoriți, alături de mine, un loc frumos de zidire și de pomenire, la capătul Muzeului Pietrei.
Eu am cântat femeia în versurile mele o viață și o tot cânt. Pe Maica Născătoare de Dumnezeu o cântăm împreună cu merii care vor da curând în floare și primii cireși care prind să-și deschidă pleoapele lor mici de petale, privind cu puritate azurul.
Buni zori, prieteni, și niște zile, fiindcă încep iar ploile, zidim doar în noi gânduri care încet devin Biserică, proiectăm în infinit. Să aveți o zi cum v-o doriți!