Lucian Avramescu: Bună dimineaţa la Moş Ajun!

Ziua de 23 decembrie prezintă pe cer un soare întreg, netăiat de eclipse și fără cortina urâcioasă a norilor care l-au ținut în beciul din cer, prizonier, o lună. Ochiul lui mare, fără privirea frontală din august, privește blajin copiii care au venit la porți cu colindul. Bună dimineața la Moș Ajun! Nu e încă ziua de colind, dar țâncii satului au luat-o mai iute la pas. Unii au venit deja cu Plugușorul. Doar câțiva cântă ce cântam eu copil.

Textele sunt unele alandala, altele amuzante. Un băiețel înăltuț și cu picioarele subțiri ca niște bețe, a recitat un fel de poezie în cadență de rap, lungă, în care era pomenită tragedia de la Colectiv, telefoanele mobile și tabletele care le-au înlocuit joaca și bicicletele, și nu lipsea nici DNA, ”pe toți hoții să îi ia”.

Adaptarea textelor s-a făcut din mers, iar unii au introdus și ceva manele, că nu se poate fără ele, mai ales că romii care la mine în sat își zic tot țigani, că nu suportă noua poreclă cu care i-a procopsit guvernul, sunt singurii care fac copii fără întrerupere.
Primiți?
Primim!
Deocamdată suntem singurii pe ulița centrală care au deschis de ospeție. Nevastă-mea poartă mască și le dă darurile cuvenite în poartă. Eu le zâmbesc de la balcon, fericit să-mi aduc aminte colindele de demult și să mă văd înotând prin troiene. Păcat că nu-i zăpadă!

Acum treizeci și unu de ani, într-o Casă a Scânteii pustie, tipăream o nouă ediție a primului ziar al dărâmării comunismului, ”Tineretul liber”. Și uite așa era cât pe ce să fiu erou al Revoluției. Am rupt hârtia pe care urma s-o iscălească Iliescu, scutindu-mă de impozite pe viață și dându-mi magazin în centrul Capitalei. Bașca un fel de salariu de erou. Le-au luat alții care au stat sub pat la Revoluție. Unii spun acum că a fost lovitură de stat. O fi fost. Pentru sufletul meu acele zile nu au fost lovitură de stat, ci eliberarea mea necondiționată de călăii care mi-au torturat părinții și bunicii. Să vină, am zis, tinerii, cei fără de prihană la conducerea țării. Aveam să-i revăd în curând, în ministere, parlament și cancelarii pe cei care fuseseră și înainte tot acolo.

„Iliescu apare/ Soarele răsare!”

Apoi minerii care au cotonogit tot ce mirosea a Coposu și Câmpeanu, ”trădătorii de neam” care aduceau moșierii îndărăt și vindeau țara străinilor. N-a vândut-o Coposu, ci cei din cancelarii, unii mânjiți de sângele care a curs în acele zile.

E soare, un soare care n-a mai clipit de mult pe cer, cu genele lui care în decembrie sunt din spice moi. Cerul a redevenit albastru. Doi meșteri, pe care i-am prins greu, plachează în curte, cu piatră, un stâlp.

Ziua se arată ca o Coloană fără Sfârșit. La vară voi redeschide tabăra ”E loc să se mai nască Brâncuși”, oferind gratis copiilor  șansa de a învăța un meșteșug, cel al cioplitului pietrei, care era și-n vremea Eladei sau a Egiptului antic, cel cu faraoni și Cleopatre.

În casa mea miroase a cozonaci. Consoarta încearcă să pună lângă cei primiți de la sora ei din Italia, unii cu nuci autohtone și, lângă alte ingrediente, strădania ei aromată, care a căpătat priceperi de cofetărie. Luciana a plecat cu alți copii la biserică să se spovedească. Poate îi spune preotului și că, de când cu telefonul performant, a cam uitat să citească. Mă pregătesc de primul meu Crăciun în care sunt mut cu desăvârșire. E ceva să ai o boală fără cusur!

Vă doresc o zi care să adie a cămări doldora de mirodenii iar Crăciunul ce se apropie să vă fie fericit, ca o naștere sfântă de prunc.