Lucian Avramescu: Bună dimineaţa! Toamna scutură și la voi constelaţiile din meri?

Început de brumă sau e o părere? Iarba mă trimite, curentat de electricitatea ei rece, din nou în papucii de curte, toată prietenia tălpilor mele cu roua fiind brusc anulată. Aerul e tare ca diamantul și alungă din tine orice reziduu de somn. E frig și simt asta prin cămașă. De ce ziceau țăranii ”A trecut Sfântă Măria/S-a dus naibii pălăria!”? De-aia, că nu mai e nevoie de ea, dar parcă nici cușmă n-aș pune. Unii, în limbajul hâtru și deocheat al satului, găseau altă întrebuințare pălăriei, devenită inutilă. N-o zic, că o știți toți cei care mai aveți legături cu glia.

Aseară, soția care obișnuiește să citească în amurg, pe o terasă, într-un șeslong, după ce termină de trebăluit, că nu avem menajeră, de scris, de rânduit, se răsfață cu o carte. A venit zgribulită în dormitor. Știi că a venit toamna și nu-mi place?! Parcă îți plăcea? Da, dar fără frig.

Umblu matinal printre merele căzute din pomi. În nicio noapte mărul crețesc nu și-a lepădat în iarbă jumătate din constelația amăruie. Berbecul Burebista, care poartă între picioarele din spate o traistă mărită, amușinează cele două oi care nu se feresc. Vine vremea rutului. Berbecul ridică buza de sus spre cer într-un gest ritual, care anunță semeția lui fără rival. Coarnele dublu răsucite se culcă pe spate și vietatea care calcă fără sfială iarba rece pare o zeitate păgână, coborâtă din iconografia peșterilor și din basoreliefurile templelor cu dumnezei multipli.

Distribuie prietenilor

La voi a venit toamna, v-a dat de veste cumva? Suntem parte din natură și ar trebui s-o simțim ca pe o înfiorare plăcută sau ca pe un avertisment. Prigoriile simt ploaia cu ore înainte de a veni, fiindcă ele beau apă, se zice, din aer, preluând picătura din zbor, ca pe o lăcustă.

Îmi hrănesc păsăretul care numără zeci de ciocuri și așază în bătătura mea populația piuitoare și măcănitoare și pe game diverse gureșă, a unei aviculturi găsibile toată doar în manual. Aud că un candidat la primăria Capitalei, gălăgios ca o gaină care n-a făcut niciodată ou, propune scoaterea din școală a științelor naturii, fiind o disciplină inutilă. Până una alta am scos școala din școală. Desfac un balot de lucernă pentru căprițele (am zece!) cameruneze, care par niște ieduțe pitice și la bătrânețe de le bagi pe toate într-un buzunar și-mi amintesc, a propos de excluderea unor discipline din școală, spusa unui ziarist american. La New York, puși să deseneze o găină, școlarii au făcut-o din creion fără cap și gheare, așa cum au văzut-o adusă de mama din supermarket. Niciodată n-au avut prilejul să dea nas în cioc cu o vietate adevărată. Planeta se pregătește, îmbrâncită de om, să rămână cheală de iarbă și pustie de copaci, Sahară a încălzirii sau răcirii globale. Vietățile vor fi în varianta robot, ca și omul, devenit artificial și din gumilastic.

Da, vine toamna. Caut în aerul de deasupra dealurilor, rugina frunzelor și o zăresc, discretă, pe coama zburlită a unor stejari care au urcat sus, luând locul stelelor care s-au stins la ziuă.

Revenit în casă să scriu salutul meu de ”Buni zori!”, constat că e dimineață cu totul, lumina se îndulcește cu miere aurie de fân, iar resturile nopții au fugit de mult în peșteri și scorburi. Să aveți ziua pe care v-ați plănuit-o, privindu-vă prietenoasă cu ochii ei care azi se arată căprui spre verzi,  ca o frumoasă neliniște învinsă!