Lucian Avramescu: Buni zori! Ce m-aș face fără voi, cei ce mă găsiţi inapt pentru înfrângere

noi 1

Atunci când nu eram ştrangulat de muţenie, nu-mi spuneam vorbe de încurajare, fiindcă mă născusem – așa mi se părea mie – cu aptitudinea curajului şi vocaţia de a învinge. Acum mă încurajez în gând spunându-mi că-s inapt pentru înfrângere. Incapacitatea mea de a dezerta din optimism îmi ia măsurile vorbind scrieri, scriind vorbe, cu și pentru domniile voastre. În rest, tristețea își are peste zi porția ei, uneori consistentă. Mâncăm uneori, pe săturate, tristețe. A deveni obez de tristețe e o boală, ca multe altele, la îndemână.

Ieri după amiază am primit vizita nepotului meu Alexandru Tomescu, redevenit sângerean. Lucrează, îndemnat și de mine, la refacerea casei bătrânești moștenită de la bunica lui, sora tatei, Margareta, fiindcă cei patru copii ai bunicului Victor Avramescu au avut câte o casă fiecare, la Sângeru. Casa, veche, a înghițit de doi ani mai mult decât una nouă, fiindcă nepotul meu, poreclit Stradivarius, a ținut ca vechimea să fie reconstituită fără abateri, iar o scândură de dușumea, îngurgitată de cariul nemilos al timpului, trebuie înlocuită cu una zdravănă, dar care să poarte în ea miracolul bătrâneții.

Stăm pe pietre și pe iarbă. Desculți. Lavinia, soția lui, care-i avocat, vorbește cu Giorgiana. Minunata lor fetiță, Katerina, salută, însoțită de Luciana, chicotind, iubirile ei patrupede, căprițele cameruneze, poneița Peticica, feblețea ei, pe care nu le-a mai văzut de un an, și-mi spune că își vor lua la Sângeru fiecare câte un cal. Mami un cal, tati, un cal, eu unul cu care vom urca pe deal călare. Râd pe dinlăuntru, pentru a nu dezamăgi copilul, fiindcă la țară nu mai găsești pe nimeni dispus să hrănescă o lighioană, iar să-l angajezi la o treabă, oricât de bine plătită, din recuzita meseriilor trădate ale satului, e o rușine.

Aș vrea să lămuresc, cu Alexandru, care va cânta în august, cu o orchestră de afară venită în România mai ales pentru el. Va fi un concert în aer liber la Timișoara, un altul la București. Dar aceste făptuiri muzicale, așteptate de melomani, devin puțin probabile în confruntarea cu evoluțiile aberante ale pandemiei. Nu se pune totuși problema anulării concertului din august de la Muzeul Pietrei, concert fără plată, oferit prin tradiție de noi amândoi, devenit un reper al verii sângerene. Alexandru va fi aici pe 10 și 11 august. Totul depinde de cum organizez eu și de aprobarea care vine de la coronavirus. El decide tot.lucian si alexandru 2 1

Nu pot vorbi. Vorbesc în locul meu Giorgiana și Luciana, traducând mormăitul pe care-l emit ajutat de gesturi și mimică. Există o mimică a cuvintelor care nu ies din gâtlej. Există o fizionomie a silabelor. Ele au onestitatea expresivă pe care cei apropiați ajung să o descifreze.

Discuția lângezește la un moment dat. Ne facem câteva poze. Îmi amintesc volutele mele oratorice care anulau rapid orice lâncezeală şi aptitudinea de a spune vorbe de duh. Oaspeții mei, oricât ar masca, percep tragica mea infirmitate. Katerina are inteligența unui copil care își pitește mirarea că unchiul Lucian nu mai știe să spună cuvinte. Plec să hrănesc o capră, pretext de a nu sta pe post de mobilă între ei. Evadarea din dialog este șansa de supraviețuire a unui mut.

Se apropie seara și mă înserez și eu sub cortina semicoborâtă a surâsului construit pe scena unei săli goale. Soția nepotului meu îmi povestise despre miracole energetice, vindecări prin biocurenți. Trebuie să crezi. Eu nu cred, dar fac și așa ceva cu un bioenergetician pe care nu-l știu. Mă pune să beau apă de izvor până la prânz, ceea ce nu e greu, aici unde apa iese limpede de sub păduri și să spun la culcare Tatăl nostru. Fac ce-mi transmite acest şaman necunoscut care mi-a cerut acceptul și moaca mea fotografică. Mi-l închipui făcând pase magnetice peste foștii mei zulufi întunecați, undeva  în munți, fiindcă vraciul energetic trăiește la Sinaia.

Conducem, fără să ne îmbrățișăm, neamurile până la poartă. Katerina o așteaptă azi pe Luciana la ea să-i arate cum spune un șarpe de jucărie povești. Eu mă joc cu iluzia că totul e în ordine și încurajez minciuna, pe care mi-o spun toți, că voi vorbi.

Dimineața a venit cu poveștile ei de lumină. Natura afișează o sănătate color care se suie din livezi, împreună cu dealurile învelite în verde întunecat. Peste continentul Sângeru vine o nouă zi, iar eu vă spun, cu dragoste și cultul unei obișnuințe proaspăt salvatoare, buni zori!

Fragment din Confesiunile unui mut care a vorbit cândva

Parteneri