Călător printre veacuri cu barba mea albă
Uitat uneori de prea mulţii-mi copii
Nu mi-a mai rămas decât curajul
Tandru, monoton și avântat de a fi

Salut fiecare dimineață ca pe o cunoștință nouă
Buni zori îi zic, ca nu brusc s-o trezesc
Îi mângâi sânii de cometă căzătoare
Și-i spun, ca pe un mare secret, trăiesc

Soarele se suie de-un cot, de-o prăjină
Pune stăpânire pe dealuri și cer
Eu fac inventarul viselor neisprăvite
Și dezleg, pe bâjbâite, straniul lor mister

Sunt orele din pendulele care bat ora exactă
Când fericit sunt că am devenit mut
Gura mea care a sângerat de prea multă vorbire
Mă returnează nu pe scut, ci sub scut

Încă nu s-a trezit politica analfabetă
Ea se produce doar în prime time, către seară
Când toți gură cască află că dacă vin unii la putere
Nimeni și nicicând n-o să mai moară

Societatea doarme și ea neîntoarsă
Din sihăstria amplă a ducerii de nas
Tinerimea s-a mutat cu locuința în telefon
Și acolo, plină de o vitalitate beteagă, a rămas

În satul meu ziua vine cu căruța trasă de cai
Dar căruțele au toate roți de mașină
Țața Floarea visează încă bărbatul ei mort
Care n-a umblat niciodată în limuzină

Salut, buni zori, celor ce știți
Că nu vă pot saluta decât pe hârtie
Bucurați-vă cu mine pentru ziua de azi
Parte și ea dintr-o consistentă și de neînstrăinat, veșnicie
14 iulie 2020, Sângeru