Lucian Avramescu: Buni zori! Voi ce credeți, e oare bine ce fac?

 

Scriu, acum, despre mine şi voi, despre asumările pe care ți le dictează, uneori mai aspru, alteori cu duioșie, prietenia. Petruța Petruța, pe care o cunosc după respirația caldă a hârtiei, cu toate că nu ne-am văzut vreodată, îmi scrie completând nădușeala mea pe peniță – așa se zicea pe vremuri, când penița nu trecuse în arheologie, despre truda scriitorului – cu propria-i sforțare care indică talent și o delicată însuflețire. Iată ce mi-a trimis acum câteva zile:

”Bună ziua! Astăzi vă răspund mai târziu. Și aici ziua stă nemișcată iar soarele își face de cap dând foc cerului și făcând aerul greu respirabil. Așa este în Bărăgan. Doar norii încearcă să danseze pe cer cu razele de soare un vals în care rochiile transparente nu acoperă gleznele razelor arzătoare. Nu am reușit să le văd coapsele dar am siguranța că norii au făcut-o deoarece uneori picăturile de transpirație ale uimirii lor ajung pe pământ.

Distribuie prietenilor

Nu știu cât de bine este să organizați spectacolul de la Sângeru în august. Sunt multe cazuri în Prahova și cred că în ritmul acesta în care ascensiunea celor confirmați cu boala nu se oprește, or să fie și mai multe cazuri. Este periculos pentru dvs., familie și pentru nepotul dvs. să vă expuneți. Sunt vremuri în care normalitatea nu mai poate să fie normalitate. Aveți răbdare până când virusul ghiftuit de viețile luate își va face bagajele și va pleca. Este doar o sugestie…”

I-am răspuns doar în cap Petruței, unde, ca mut, se petrec cele mai multe dintre dialogurile mele cu prietenii, cu lumea, cu invizibilul. Nu i-am răspuns, în scris, imediat, în legătură cu ce am hotărât, fiindcă încă nu am luat o decizie, lăsând să curgă pregătirile pentru concertul care precede ziua mea, dar în altă zi spre a nu se spune că îmi petrec aristocratic evenimentele personale, răsfățat de muzica lui Bach și vioara Stradivarius care sună măiastru în mâna nepotului Alexandru Tomescu. Ba chiar m-am implicat și mai vârtos în organizarea acestui concert în aer liber, oferit gratis, urmat, seara, de o masa cu prieteni apropiați care oricum trec pe la mine. Asta nu înseamnă, prin reciprocitate, că vorbele Petruței nu au lucrat în mine. Că nu există, reaprinsă de semnalul ei, îndoiala.

Stând pe gânduri observ că gândurile gem. Nu de plăcere, ci nemulțumite că aș putea face o nerozie. Nu ar fi prima. Poate fi însă ultima.

”Sunt vremuri în care normalitatea nu mai poate să fie normalitate. Aveți răbdare până când virusul ghiftuit de viețile luate își va face bagajele și va pleca”, zice Petruța, cu limpezime.

Serbările verii la Sângeru sunt la a şasea ediție cred, în ultimele trei, concertul la vioară solo al nepotului meu, fiind atracția de greutate. Că eu am devenit între timp mut nu mă mai deranjează mortal. Scriu un text de bun venit, iar Luciana sau Giorgiana, sau împărțindu-l pe din două, îl vor citi în fața publicului așezat la distanța cerută pandemic, pe scaunele de piatră. Aici totul e din piatră. Chiar și scena e din piatră. Dar la un asemenea eveniment oamenii se mai ating unii de alții! Cine se face vinovat de o posibilă îmbolnăvire? Cine este neisprăvitul care a organizat așa ceva?

Da, Petruța, pe zi ce trece, simt că ai dreptate. Pregătisem și un CD în care eu recit poezii de dragoste, iar fondul muzical aparține lui Alexandru. Vocea mea, cea defunctă azi, dar ce mai contează un deces vocal la numeroasele decese pe care le contabilizează planeta, urma să se audă ca-n zilele bune.

Cred că dacă nu renunț, mă calific idiot cu adevărat. Poate mai sunt veri și luni august, poate vor mai cânta, în final, la lăsatul serii, greierii.

Nu vreau să vă stric zorii și ziua, dar sunt și prieteni care au darul de a trezi amorțitele precauții în noi, prudențele care nu-s întotdeauna lașe, ambițiile care pot fi pierzătoare în confruntarea cu un inamic deocamdată nevăzut, cărând cu el o poreclă pe care n-o mai zic spre a nu înțelege că îl chem. Mai vorbim despre asta, fiindcă n-au intrat zilele în sac, iar sacul nu-i legat la gură! Buni zori!

P.S.

Orice va fi, Muzeul Pietrei e zilnic deschis. Câte o familie vine și, în compania uneia din fetele mele, vizitează. Eu privesc și-i salut cu zâmbetul meu care încearcă să fie cel care-a fost. Cei care nu știu că nu pot vorbi, primesc explicații, așa cum despre fiecare exponat al Muzeului se spune câte ceva.

30 iulie 2020, Sângeru