• Home
  • Editoriale
  • Lucian Avramescu: Criminalul în serie este statul român

Lucian Avramescu: Criminalul în serie este statul român

lucian avramescu 2 3

Scriam ieri că sub privirea năucă, imbecilă, împăienjenită de grăsime a statului român, o fată de 15 ani, legată cu sârmă de un asasin violator, era chinuită și apoi dizolvată în acid. Statul român, bine echipat, cu căști, procurori, mașini cu sirenă, dormita la poarta păzită de câini lupi a criminalului. Ore în șir fata a luptat pentru viața ei, iar 20 de minute, timp în care violatorul-asasin își făcea de lucru prin bucătărie, după ce-și mulțumise poftele, a reușit – utilizând chiar telefonul celui ce avea s-o măcelărească – să ceară ajutor statului român. ”Vine, vine”, a mai apucat să spună copila poliției, STS-ului, jandarmeriei, procurorilor, tuturor celor pitiți sub parola inutilă acum 112, aflați la celălalt capăt, cel somnolent, al disperarării. ”Vine, vine” măcelarul, iar voi, salvatorilor, de ce nu mai veniți?

Aud că nu atât legea l-a împiedicat pe procuror să ”violeze” domiciliul asasinului, ci întârzirea venirii veterinarilor care ar fi trebuit să tranchilizeze câinii. Domnii cu pistoale și pulane bune în împrăștierea manifestanților din Piața Victoriei nu aveau lacrimogene pentru dulăii asasinului care, având brațul înarmat al statului pe post de bodyguard personal la poartă , și-a văzut de măcelărirea acelei copile.

Echipa de intervenție – care auzea țipetele fetei – a stat nemișcată trei ore în stradă, sau fățâindu-se inutil. N-a riscat să-și șifoneze echipamentul fără scame, care putea fi sfâșiat de câini, și n-a riscat sancțiunea pentru încălcarea unui paragraf cu minute. Lungi minute și ore în care o fiică a acestui popor era tăiată în bucăți de un scelerat, după ce victima apelase cu disperare și speranță statul, statul care avea obligația s-o apere, s-o salveze, s-o scoată din mâinile bestiei.

Bestia e statul. Zice unul în televizor că 400 de copii din România dispar anual. Sunt 2000 cărora nu le mai dă nimeni de urmă.

Păi îi caută cineva, în afara lacrimilor părinților? O bunică plânge cu poza fetiței de patru ani și jumătate în mână și cu o păpușă, singurele pe care le mai are de la copila dispărută de acasă și pe care n-a mai văzut-o, iar statul român tace, mut și surd la toate întrebările părinților și bunicilor. Unde, în ce garaje de scelerați, putrezesc acești copii și în ce mod monstruos au murit mulți dintre ei?

Statul român știe ce vorbește un adversar politic în dormitor și-l filmează în baie. Localizează, cică, și o muscă dacă-i plantează în aripi o sculă electronică minusculă, dar nu găsește în Apuseni un avion prăbușit, de unde un supraviețuitor vorbea la telefon cu același stat criminal și neputincios prin lene și prin dezorganizare bine organizată. De ce n-ați intervenit măi asasinilor în serie să opriți măcar această crimă monstruoasă pe care ați asistat-o, cu tot echipamentul din dotare, de la zece metri distanță?

Cine-i asasinul în serie? Tu, Statule, cu toată piramida ta de instituții burdușite cu indivizi mai bine plătiți decât orice truditor al țării.

Parteneri