Lucian Avramescu: Cu tine vorbesc, îngere

Uite așa am pierdut cu nimicuri seara…
Cum crezi că se cunosc picioarele mele?
Atunci când intră în aceeași pereche de pantofi sau atunci – cu tine vorbesc, îngere – când urcă un deal, împingând amândouă și fiecare în parte, piatra de moară a trupului meu?

Cum crezi că se află una pe cealaltă palmele mele, atunci când cu dreapta strâng o mână străină sau când ele se freacă în ger, aducându-și una alteia căldura trebuitoare?

Iubito, cu tine vorbesc acum, nu-i așa că sufletele noastre nu se cunosc nici când stau unul în celalalt, nici când de la capetele lumii se strigă cu o vremelnică disperare?

Vorbeam în trei, în iarna asta care a început ca un camuflaj de război. Îngerul stătea atât de retras încât nu-i vedeam decât aburul ieșind din aripile ude

Cum eram eu? Eu eram chiar aripile ude ale îngerului

Tu, cum erai tu? Am căutat coasta mea lipsă și locul acela mirosea nedeslușit a nemărginire și a prundiș de râu

Afară autobuzele care sosesc la ore târzii nu deșeartă călători în intersecție.
Doar volanul se vede mânuit de un șofer care azi n-a venit, iar el ia virajele singur, cum poate

Toate se exprimă prin absență. De ce n-are șoferul dublură, ca palmele mele care se freacă de ger ca de o plită încinsă?

Tu, îngere, ai înlocuitor sau acolo în cer, fiecare este doar el însuși? Dumnezeu are palme? Mângâie vreodată țepoasele stele?

Sau temător e să nu-și zgârie zeitatea?

Eu mă caut prin buzunare de mărunțișul cuvintelor
Și nu dau de el

Zi un leu, fiindcă la început a fost cuvântul și leul îți va sta în palmă, lucrurile toate au fost mai întâi cuvânt, dar eu nu pot spune nimic și nimicul se întinde de jur împrejur, alburiu ca pe dealuri ceața.

Tu îngere, știi asta, deci nu te preface!

Îngerul meu păzitor, venit în delegație firește, fiindcă oamenii nu țin mult, iar îngerii intră în concediu de naștere până le vin alții de păzit, tăcea cu o neprefăcută plictiseală.

Ploaia încă bate cu degetele ei acoperișul. Eu ascult simfonia scrisă de Beethoven surd, iar cuvintele mele plecate vin și mi se așază pe umeri, ca niște păsări care-și iau adio.

10 decembrie 2020, Sângeru