Lucian Avramescu: Cum mi-a devenit antipatic domnul Rafila
Am scris, cu soția, iscălind-o amândoi, o carte care se cheamă ”Grei ai medicinei românești”. Este primul volum. Pe al doilea l-a stopat pandemia, iar primul, tipărit, este încă în editură, nelansat din pricini diverse, inclusiv cel de carantină a interesului pentru carte.
Cum am ajuns la cei câțiva intervievați, portretizați, desenați de bolnavi recunoscători sau de studenți și rezidenți, fiindcă cei mai mulți sunt prof.univ.dr., un fel de titlu înalt confecționat din abrevieri și muncă multă? Pe unii i-am aflat ca pacienți sau ziariști, alții – în lunga mea carieră de lucrător cu pixul la gazetă – mi-au devenit prieteni.
Fiecărui ”greu” i-am solicitat o listă cu câteva nume pe care ni le-ar putea recomanda ca purtând coroana regală a profesiei pentru continuarea editorială a muncii începute.
Sarafoleanu-tatăl ne-a recomandat câțiva, Irinel Popescu, alți vreo trei, Ioan Lascăr la fel, ca și academicianul Constantin Ionescu Târgoviște. Pe Adrian Streinu-Cercel n-am mai apucat să-l întrebăm, fiindcă pandemia a venit peste noi, iar el era în linia primă a unui război care nu se anunța de la început nemilos. Am rămas doar cu interviul lui în carte. Ioan Bradu Iamandescu, asemeni lui Dumitru Orășeanu, ambii vârfuri în domenii delicate ale medicinei, ne-au recomadat câte zece grei fără de care contemporaneitatea medicală a țării ar fi orfană. Din păcate, cei doi mari profesori s-au stins, iar ultimele lor interviuri au apărut în această carte.
De ce – fiindcă ne-am uitat cu atenție – nimeni nu ni l-a recomandat ca greu al medicinei românești pe domnul Rafila? Invidie, pesemne, cu toate că lentoarea discursurilor respectivului doctor asasinează din start și nevinovata invidie.
De ceva timp, seară de seară, o televiziune și apoi și altele, l-au scos abundent pe ecran, ca somitate și atoateștiutor, pe acest luminat domn profesor Rafila, cel mai mare doctor întrucât reprezintă intelighenția halatelor albe din România în cea mai titrată Organizație, cea Mondială a Sănătății. Cum de nu ni l-a menționat nimeni și cum de nu am dat de domnia sa să-l includem unde îi e locul? Iată-l acum somitatea somităților în pandemie.
Soața, ziaristă, deschide seara la știri televizorul unde vin vedetele, stăpânii virușilor, nimicitorii microbilor nevăzuți, culții în cap. Anunțat mereu din timp, mai tare ca președintele Americii, poposit pe Dâmbovița, profesorul Rafila a reușit să mă piardă de client după prima apariție. N-a spus nimic, iar la celelalte apariții a repetat nimicul inițial, cu un plus de îngâmfare care se anunță printr-o umflătură în înghițitoare. Lipsit de darul elanului, doctorul vorbește ca o riglă, linear. Pandemia, în legătură de care se pronunță constant, dormitează și ea sub gulerul său neamenințat de tresăriri.
Profesorul joacă probabil rolul de somnifer la OMS, dacă e obligat să vorbească vreodată. Ființa sa e ca o baltă peste care nu a bătut niciodată vântul, iar înăuntru nu viețuiesc moluștele și brotăceii gândului. Plictisit de el însuși, domnul Rafila mi-a devenit nesuferit, iar regretul inițial că nu-l avem în lista de grei ai medicinei s-a stins de la sine, învins de personajul fără avânt și strălucire care ne reprezintă în mărețul OMS.
Acum, unul din redoctorii AMPress a postat o știre că domnul somitate a intrat în partidul X. Nu contează care. Putea fi și partidul Y. Mai mult, respectivul partid i-a promis poziția unu la Senat și poziția unică de ministru al bolilor. Dedesubt s-au înșirat noiane de nemulțumiri și besteme de la cititori. Trei sferturi îl înjură pe domnul Rafila ca parvenit și arivist.
Inutil să mai caricaturizez și eu personalitatea confuză și ilustrând blegismul abil al plastilinei din care se compune statuia celui mai reprezentativ halat român în univers.