
Lucian Avramescu: Dă-mi Doamne doar o brumă de cuvânt, cu care să mi-i chem din amintire
De când eram copil am călărit
Pe deşelate, caii-n goana mare
Şea nu aveau pe spatele rotund
Când noaptea ne venea-n întâmpinare
N-am mers nicicând la trap sau pas de voie
Știam și eu și calul doar galop
Săream pustietatea la nevoie
Ca pe un nebăgat în seamă hop
Frumoșii cai, furați de timp cu toții
Sunt în a amintirii închisoare
Legați în hamuri, să nu-i afle hoții
În amintirea asta care doare
Chemat-am caii din păduri vrăjite
Azi nu mai pot pe nume să îi chem
În ochii lor mai stau iubiri pitite
Și anii mei cei fără de blestem
Cai singuratici călăriți de vânt
Cai fără de stăpâni și de iubire
Dă-mi Doamne doar o brumă de cuvânt
Cu care să mi-i chem din amintire
8 ianuarie 2021, Sângeru
(Din volumul în pregătire Poeme mute)
Fotografia îl înfăţişează pe autor la 30 de ani, pe una din coperțile cărților sale. Era ziarist și membru al Uniunii Scriitorilor