M-am trezit matinal cu intenția de a-mi face, în tovărășia soarelui, care se arată umed, ca un ou uriaș ieșit din Născătoarea Universului, înviorarea sufletească scriind – ca de obicei – un salut prietenilor.

Citesc o știre pe AMPress, postată de colegii mei în noaptea care tocmai își ridică înstelatele cortine. Înțeleg că e preluată din presa Republicii Moldova. E spusă și de televiziunile de la București. Știrea e tristă. E tragică. O femeie bolnavă de coronavirus, în vârstă de 48 de ani, s-a spânzurat cu furtunul dușului din baia spitalului din Chișinău, unde se găsea internată. După chinuri mari ale ei și ale doctorilor, părea vindecată.

Medicii din România de peste Prut – doctorul care o vindecase a plâns – au găsit o unică explicație a gestului fatal: boala atacă și sistemul cerebral, produce panică, anxietate, depresie.

Cu o zi înainte urmărisem o intervenție a profesorului neurochirurg Ciurea, de la Cluj, care spunea că este eronată localizarea acestei nemernice infecții doar la plămâni, fiindcă ea atacă preponderent creierul. Un interviu cu un distins medic italian, duce la aceeași constatare.Virusul nu face praf doar plămânii, ci și sistemul de apărare prin gând.

De ce reiau acest subiect? Pentru că, în stilul meu, citesc atent ce răspund cititorii, pe Facebook, comentând un material, bun, prost, de presă. ”Mă, nenorociților de ziariști, cu cât vă plătesc ăștia să mințiți?” ”Cu mult!”, întregește un altul. ”Scârbelor, ați băgat panică în lume. Nu vă mai săturați”, ”Cât de prost poți fi pentru a scrie o asemenea știre!” și altele pe același ton, de parcă, contracost, ziariștii, asociați în nemernicia lor ”dictaturii medicilor”, au spânzurat cu condeiul lor și cu cablul microfonului, biata femeie.

Inutil să reiau că AMPress nu are contract de publicitate cu Guvernul, publicitate justificată, cea care spune ”Purtați mască și spălați-vă des pe mâini, evitați aglomerațiile!”. Nu, lucru ușor de verificat. Scriem  ce gândim, fără plata nimănui, decontul înghesuindu-se în grijile și amărăciunile noastre. Îngrijorați pentru părinți și bunici, cei care mai avem în nomenclatorul de iubire așa ceva, îngrijorați pentru copiii noștri, lăsând la urmă îngrijorarea pentru noi înșine. De aici până la îmbelșugata aluviune de apelative gen ”scârbelor, nu v-ați mai săturat de bani”, parcă e cam mult, nedrept, dureros pentru cel care-și face onest datoria de a informa, muncind ca ”argat al opiniei publice”.

Nu am publicat eu știrea, dar aș fi publicat-o, cum a făcut colegul meu, ca o nouă atenționare la dezmățul public care pune, ca o apocalipsă, stăpânire pe țară și lume. Un grup de țigani (la mine în sat ei își spun tot așa, nu romi, din orgoliu, spre a nu fi confundați cu românii), a făcut ieri o paranghelie dezgustătoare, arată cu imagini tot presa, în zona alimentară a unui mall. Burți și cefe au etalat o bogăție fără limite și putința de a se șterge la fund cu legea, cu bunul simț, cu tot. Poliția a amendat doi inși că nu purtau mască.

O altă secvență culege imagini cu furnicarul de pe Litoral. Zeci, sute de mii de oameni nu mai încap nu doar pe nisip, ci și în marea devenită prea mică, înotând grămadă, unii peste alții, ca la rugby. Românii ăștia par că trăiesc isteric disperarea ultimului bal. Toate coincid cu un puternic flux de îmbolnăviri. Doctorii, ăștia puțini care mai sunt în țară, fiindcă trei sferturi au plecat să vindece, tot de coronavirus, bolnavii din Americi, Italii, Germanii, par epuizați. Amărăciunea și oboseala lor vin nu doar din lucrul sub șapte costume de cosmonauți pe care le poartă în odăi fără aer condiționat, ci din insultele pe care le primesc constant. Sunteți plătiți să ne omorâți, conspirație și celelalte.

În nicio postare nu găsesc, cu excepția prietenilor mei de pe Facebook, lucizi și triști adesea, disecarea insconștienței devenite colective. Ce se petrece cu noi? Cine, cu ce forță, a dresat acești ”mineri” nefericiți care înjură și dansează ca niște canibali în jurul focului unde ard în chinuiri cumplite, tot mai mulți semeni?