Lucian Avramescu: Dacă n-ai școala vieții ești un purice rătăcit în blana unei gorile

 

Tu ai şcoala vieţii? – m-a întrebat cineva văzându-mă schiopătând între niște facturi și chitanțe care arătau că nu am datorii. Doar ăia care nu au școala vieții fac ce faci tu. I-am spus – în scris, firește,muțenia mea fiind atotstăpânitoare – că am două licențe întregi, bașca ce a adunat din biblioteci curiozitatea mea intelectuală.

M-a privit, cu toate că ne știm binișor, ca pe o arătare fără colți și gheare, coborâtă naiv în jungla gata s-o sfârtece.

Distribuie prietenilor

Trăim, zice el, într-o lume în care dacă n-ai școala vieții, n-ai nimic. Știi să furi, să te bagi în față și să dai tare cu pumnul?

Am văzut la iarmaroace, zic, o căpățână ca de om, din material sintetic tare, agățată într-un arc în care dădeau cu pumnul, contra un leu, băieții blonzi sau bruneți ai cartierelor.

Ei bine, adaugă el, dintre ei se recrutează slugile șefilor de bandă din cartiere. Ăia au școala vieții, făcută patru clase pe sărite, și domină cu averea o lume. Tari în clanță și pumn, abili în a sta la mese doar cu mari dregători din stat, unde ei plătesc mese cu foie gras și icre negre, jucând barbut cu limba autohtonă pe care o schingiuiesc fără milă, ca pe o târfă scoasă cu bătaia la produs, dar cine se sinchisește din nimic,  atâta vreme cât de la acești baștani vin geamantane cu lovele?
Trăim vremuri în care biruie școala vieții.

Șmecherii care nu au intrat în academie și-au făcut academii paralele, parlamentul se mulțumește cu hârtii de absolvire contrafăcute. Așa ajunge un chelner șef de comisie pe justiție și o fostă transportatoare de hârtii într-o școală, ministru.

Interlocutorul meu mă mai întreabă dacă îmi dau copiii la școală? Îi dau, zic, cu vinăvăție în glas. Rău faci. Vor fi conduși de ăia cu ”școala vieții”, gunoaiele cu tupeu care au ocupat scaunele din lojă.

Pleacă, lăsându-mă pe gânduri. Tocmai deplângeam tristețea sugrumată a unei familii cu încrengături, condusă bestial și bezmetic de o viperă de femeie care unora le e mamă, altora bunică, unui munte de om nevastă. Nimeni nu iese din otrava cuvântului ei. Cum i-a dresat pe toți?

Rămas singur mi-am amintit recentul caz al unui manager de spital, promovat pe principiul școala vieții, pus să administreze niște milioane de euro ai sănătății. Nu s-a clintit nimic pe obrazul lui la întrebarea legată de trebuitoarele studii de specialitate. Ierarhia care l-a promovat e și ea compusă probabil tot din indivizi cu școala vieții. Fiica cu patru clase absolvite la fără frecvență, a unui interlop înjunghiat de ai lui, scriu niște ziare, e cea mai mare meșteră în aburit proastele cărora le aduce soții acasă prin magie albă. Ultimele cliente – o profesoară abandonată de soțul milionar și o ingineră urâtă. Sumele pretinse joacă în jurul a 100 000 euro, iar nefericitele cărora magiciana le trimite soții acasă cu flori în brațe au plătit. Dialogul e condus de ea, cu persuasiune și ghioc despicat ”magic” în silabe.