Lucian Avramescu: Doar ciorile poposesc pe fruntea de bronz a poeților

 

Motto:
”Nimic nu mai este prieten cu mine/ Totul mă părăsește./ Sunt ca o insulă.”
Rainer Maria Rilke

Astfel se tânguia stânca îndepărtată din mare, cea care figura ca un desen asimetric pe hartă. Păsările o cercetau cu ciocul uneori, când lungile călătorii le obligau la un repaos. Apoi plecau fără un sunet.

Distribuie prietenilor

Găinații lor rămâneau ca pe fruntea unei statui pe care se opresc, din cercetările lor flămânde prin oraș, ciorile. Ciorile stau predilect la Vălenii de Munte pe căpățâna cheală, de bronz întunecat, a lui Iorga, despre care Moromoții lui Preda spuneau că are doi creieri.

La Ateneu se așază pe Eminescu. Nu zboară când oamenii intră la marile concerte. Ciorile doar vizitează singurătatea de bronz a statuii Poetului. Omagiul lor alb e șters de ploi, fiindcă orașul, cu uriașa lui forfotă de angajați ai salubrității, nu face popas cu șomoiogul decât pe pragul miniștrilor, nevizitat de păsări, fiindcă zborul lor ocolește jandarmii.

Zilnic cârpele dezinfectează pașii guvernamentali de ieri pentru a fi reinfectați, fără risc, de pașii guvernamentali de azi. Și tot așa zilnic…

Sunt ca un desen asimetric pe hartă, suspina, linsă de valuri înspumate și reci, insula stâncii pe care se opreau păsările uneori, în drumul lor către infinit. Iar infinitul are stație pe stânca din mare.
3 iunie 2020, Sângeru