N-am fost  niciodată statuie! Bustul meu în bronz nu e nicăieri și nu știu dacă va fi vreodată undeva. La Muzeul Pietrei, făptuit de truda mea pare-se inspirată, intrarea cere, dacă ideea de bust mă enervează, măcar o efigie de bronz, aplicată pe o piatră în care e cioplit, de vreo cincisprezece ani, numele meu. Discuția a fost purtată cu doi sculptori bucureșteni, Anca și Bogdan Iacob.

Am primit, iată, acum câteva minute,  poza mulajului  din argilă, care ar trebui să mă reprezinte, mort sau viu,  la Muzeul Pietrei, după ce cuptoarele Fondului Plastic îl vor  preschimba în bronz.

Cât sunt eu aici? Sculptorii așteaptă reacții de la mine, iar eu nu le am. Din pricina asta îi rog pe prietenii de Facebook să emită, dacă vor, păreri și îndreptări. Nu știu dacă voi planta această efigie lângă poarta de piatră a Muzeului acum, sau o va face familia mea spre mai încolo.

Nu mi-am făcut niciodată chip cioplit. Sculptorii m-au convins că o poză în relief nu va insulta nici viața mea și nici eventuala memorie a celor ce vor să mă țină minte.

Cu drag, Lucian Avramescu

10 octombrie 2020