Lucian Avramescu: Fă-mi un rezumat al bucuriei, spuse iubita mea

 

Fă-mi un rezumat, spuse iubita mea, dar fără metafore!
Trasează granița dintre ce a fost și ce este
Simplu, cu creta!

Notează, spun hotărât, ca un contabil de primărie:

Distribuie prietenilor

Strălucitoarea lenjerie a cerului, proaspete cearşafurile
Apretate de lună, cuptoarele care omoară pulpele porcului deja mort, orizontul cu coloritul buzelor argintiu
Lăzile de Borsec, stivuite la îndemână, spre a stinge invenția din gâtul meu a ultimului Scotch whisky
Lângă rafturile de ardei copți puși în oțet, la borcan, vecinătatea verzei murate, butoiul cu murături, cimbrul spânzurat pe perete cu – în sus – rădăcina
Toate sunt o metaforă, ți le-am înșirat doar cu cuvintele din ele, fiindcă fiecare lucru are în burtă bastonul unui nume

Ce deosebește Crăciunul de ieri de Crăciunul de azi? – mă mai întreabă iubita mea, cu rugămintea de a nu face poezie din deosebiri,
În timp ce răsucește în furoul foii de varză tocătura sarmalei,
În timp ce două orologii anunță scoaterea din cuptor
A cozonacilor, cei cu nuci de acasă, stafide din strugurii de pe deal,
Un fel de cacao care am uitat dacă se face în pomi
Sau o cosim de pe lună

Al doilea orologiu anunță ceva legat de pulpa porcului
Și de amețitoarea mea bucurie de a traduce în cap vorbe pe care n-o să le mai spun vreodată

Am obosit, iubito, să tot prozaizez, prozaicizez, aș poetici nițel
Despre distanța care separă porcul tăiat în curte, copil fiind,
Când mă piteam cu capul sub pernă și plângeam,
Plânsul a ținut până când, flăcău fiind, tăiam singur porcul, sătul să mă tot rog de vecini
Distanța e mare între gustul porcului de la magazin
Care e de celofan ars
Și cel din bătătură

Apoi au apărut alte distanțe, alte prigonitoare depărtări,
Pentru mister, de pildă,
Unitatea de măsură este depărtarea dintre sânii tăi
Cu ea măsor versurile
Iar când o uit îmi pitesc capul între ei și o aflu cum colindă prin mine ca un Vezuviu

Diseară punem sub brad nimicurile bucuriei, suprizele știute de ieri, îmbrățișarea care nu se învechește niciodată, proaspătă ca un colind, duioasă ca leru-i ler

24 decembrie 2020, Sângeru