Lucian Avramescu: Falsă poezie de iubire

Iubito-auzi cum se dezgheață polii
Și ninge-n Africi lung, neîncetat
Dârdâie leii-n junglă, când noi facem
Plajă pe continentul înghețat

Cu susu-n jos și josu-n sus sunt toate
Sfârșitul e un început de drum
Intră-n biserici dame dezbrăcate
Intră și tu, că bine-ți stă oricum

Eu m-aș popi, dar îmi lipsește vocea
Călugărește-te de probă tu
Iubita mea cucernică și tandră
Ca o vocală ce doar se născu

Au zis că ninge, dar afară plouă
Pisica de pe sobă-i leopard
Cu dinții ei va rupe lumea-n două
Iar noi n-avem unde sări un gard

Ferește-te de tine și de mine
Noi doi să ne ferim de noi
Căci nu mai e nimic cum se cuvine
Iar pacea anunțată e război

Ce să-nțelegi din ce rostesc – nimica
Sunt lebădoiul mut dar guraliv
N-am teamă de absurd, numai că frica
Din urmă coase fugii mele tiv

Ca să nu plâng, știi bine, brodez rime
Ca să nu urlu, port la subsuoară
Nu iataganul bun mereu de crime
Ci, ca pe-un trup de fată, o vioară

Deci lasă-mă, iubito, să te cânt
În lumea asta epocal confuză
Pe deget să te țin, să te descânt
Ca pe o colorată buburuză

E seară, parcă infinit de seară
E noapte plină-n miezul unei zile
Răsare luna din dulapul nostru
Cochetă în combinezon cu bile

Gata, te-oprește, mie-mi zic, iubito
Pe eșafod mă sui solemn și mut
Și tobe bat, desigur în surdină
Iar ghilotina face-un clic tăcut

29 noiembrie 2020, Sângeru