Nu-mi lua femeia, Doamne, e păcat
Și tu ți-ai luat femeie pentru tine
Și i-ai făcut fecior înaripat
Și-n cer, cu ea alături, ți-e mai bine

Fără femeie triste ar fi toate
Tristeții i-am plăti zilnic simbrie
Iar universul, prins de strâmbătate
Rămâne văduv fără poezie

Ea-i naștere luând polen ca floare
Iar aripile-i se-odihnesc pe tine
Și Terra toată se îmbracă-n zare
Ca-n niște plăpumi mari, diamantine

Geme când naște, trupu-i sângerează
Îi este, născând lumea, sigur, greu
Știu, Doamne, tu ești singur fără mamă
Căci însuți te-ai născut ca Dumnezeu

Pe-a noastră las-o, că ni-i umbră vara
Ne apără cu trupul ei de ploi
Și-apoi tot ea, cu un săpun de rufe
Ne spală pe-ndelete de noroi

Nu lua, Cel Bun, femeile din case
Nu le muri, lasă-le să mai fie
Beethoven pentru ele a compus
Iar Eminescu scris-a poezie

Pune-ți, de sus, urechea ta divină
Pe un perete amărât de casă
Și de-i iubire, sigur o s-auzi
Un cântec fericit, ca de mireasă

Dacă ești creatorul genial
Făcut-ai multe, nu pe toate bine
Dar nimerit-ai, ca pe-un vers, femeia
Ea ți-a ieșit, nu mint, cum se cuvine

10 ianurie 2021, Sângeru