Lucian Avramescu: Filă de jurnal. Cuvântul despărțire nu știu de unde să-l apuc

 

Poezie, căreia perucă i-am pus și, uneori, rochie din cașmir,
Ești, așa schilodită, prima și ultima mea mare iubire
Te-am mângâiat cum credincioșii-n biserici un patrafir
Acum ticluiesc în minte o grea și ireversibilă despărțire

E ziua scriitorilor, nimeni nu bate
Pasul de defilare pe caldarâm
Președintele și miniștrii nu-ți depun la picioare ghirlande
Iar poporul nu te aclamă ca pe Cezar la Râm

Distribuie prietenilor

Mai amân un pic despărțirea
Femeile – iar tu ești feminină, și dezbrăcată și-n combinezon –
Sunt mai sensibile
Și n-aș vrea să te rănesc cu vreun imbecil semiton

E, firește, și ziua mea mondială
Îmi aduc singur un pasager mărțișor
Pictat, bineînțeles, cu cerneală
Și are, agățat de șnur, forma înaripată a unui cocor

Bună ziua, poezie, câteodată ne-am gâlcevit
Ai scos sunete stridente, iar eu te-am tratat ca pe o cămilă
Pe care m-am suit și am traversat deșertul cuvintelor
Biciuindu-te fără milă

E ziua scriitorilor, cică,
Dar n-are semn roșu în calendar
Pică în Postul Paștilor, doar popii care știu ceva carte
Amintesc scriitorii Bibliei, vorbesc de popii cu har

Poezie, virgulă dintre subiectul și predicatul vieții comune
Argintata nopților mele nălucă
Privesc cum trist amuțesc silabele-n mine
De parcă mi-aș pregăti singur sicriul de ducă

Mi-e teamă adio să-ți spun
Ție care ești prima și ultima mea mare iubire
N-am spus niciodată adio iubitelor mele pământene
Acum ticluiesc în minte o grea și ireversibilă despărțire

E frumos afară, cântă ca un pitpalac cerul
Îmi umblă prin cap vorbe care tot la tine duc
Mă zbat ca un cărăbuș melancolic și fără aripi
Iar cuvântul despărțire nu știu de unde să-l apuc
3 martie 2020, Sângeru