Lucian Avramescu: Iartă-ne, Doamne, pentru neputință

 

A mai murit un înger, s-a mai frânt
O aripă în lumea asta hâdă
Pământule de ce nu ne ascunzi,
De oameni nimeni să nu mai audă

Avea doar 11 ani, atât
Căra în spate un ghiozdan cât ea
Și era mică, iar în drum spre casă
Zâna, citită-n basm, o însoțea

Apoi sosit-a din mocirlă hăul
Crima umblă ades în limuzină
Monstrul, cu chip de om, e pretutindeni
Din țara lui Van Gogh poate să vină

Caracalul e azi pe orice stradă
În fructul pârguit de soare-n pom
Caracalul e-n lume pretutindeni
Prin câte-un asasin cu chip de om

E astăzi echinocțiul de toamnă
E întunericul egal luminii spun
Toți astrologii cititori în stele
Dar răul biruie din nou ce-i bun

Olanda, țara blândă, cu lalele
Cu pictori mari și artă din belșug
Mă face iar să plâng de neputință
Să sfarm aș vrea, să pedepsesc, să-njug

Dar e târziu, e prea târziu pe Terra
Pământul s-a mai prăbușit un pic
Ce specie mai suntem, oameni buni
Cu-atâtea specimene de nimic

E omul om, ce lighioană-i asta?
Ce țară suntem și ce țări sunt toate?
Câți Dincă își fac veacul printre noi
Sosiți din iad cu nume deghizate?

Pe-un câmp găsit-au, ștrangulată fata
Fu ștrean pantalonașii de pe ea
Iartă-ne, Doamne, pentru neputință
Ne iartă dacă se va mai putea
23 septembrie 2019, Sângeru