Lucian Avramescu: În inimă-i o inimă mai mare

Tu, îngere, care le ştii pe toate
Pune-mi o vorbă Sus și fă-mi dreptate
Căci n-am cerut un cer și jumătate
Ci doar un mic crâmpei de libertate

Dă-mi vorbele-ndărât că uit de ele
Și mut mă uit la arbori și la stele
Mi-s lacrimile ca buștenii, grele
Dă-mi vorbele-ndărât că uit de ele

Țin inima în palme, sângerează
De ce mi-o pui din nou la încercare
Tăind-o în bucăți mereu mai mici
Ca pe un miel de Paște pe frigare

Era cândva culcuș de sentimente
Azi, cu chirie-n ea, singurătatea
Alături deznădejdea-și face loc
Și-afară-au scos în brânci divinitatea

Îmi spui că totu-i vis și mi se pare
Că vorbele nu-mi sunt la închisoare
Că-n galaxia om nimic nu doare
Și-n inimă i-o inimă mai mare

Am vrut, prieteni, să vă zic buni zori
Dar m-am împiedicat de multe ori
În lanțurile mele de cocori
Iertați defecțiunea de buni zori

Sunt zile bune și sunt zile rele
Ca o durere surdă de măsele
În lumea-n care-au devenit ologi
Chiar îngerii cândva stomatologi

8 ianuarie 2021, Sângeru

(Din volumul în pregătire Poeme mute)