Începe o nouă zi, ca a unui lucrător care crapă lemne.
Dimineața se dezbracă până la piele pe dealuri,
Fericită de deplina ei nuditate.
Se văd încet porii lăstărișului
Și firul de iarbă în botul umed al căprioarei.
Ferestrele toate ale cerului se deschid
Și îngerițele scutură praful stelar de pe cearșafuri
De parcă ar trece Dumnezeu în inspecție.
Deschideți și voi la fel, izbiți de perete obloanele,
Și nu vă sfiiți să rămâneți
Așa cum v-a făcut El.
Și eu, agățat de fantoma dimineții,
Urc pe dealuri să văd unde-și ascunde noaptea
Cămășile,
Negrul lor borangic este împăturit în scorburi
Sau se topește în ligheanul cu săpun al luminii?
Începe curajoasă viața zilei
Nesfiindu-se să-și arate propria frumusețe
Așa cum o femeie, conștientă de ea,
Nu-și acoperă sfioasă cu mâna fluturele blond al sexului.
Polen pretutindeni, semn că florile se-nmulțesc,
Izvoarele susură limpezi din vioara lor lichidă,
Armonia abia acum se arată
Ieșită din ulmi, flori de salcâm și din dragostea care nu închide un ochi.
Fără nori începe ziua
Doar norul buclelor tale umbrește mica bijuterie a urechii.
Un guguștiuc își strigă rătăcita pereche,
Câinii și-au pierdut zgărzile
Și nimic nu mai e prins în lanț.
Dă și tu liber zilei să umble
Ai atâtea de făcut, dar nu uita să începi totul cu un zâmbet,
Așa că, privindu-te în oglinda picăturii de rouă,
Buni zori, spune-ți, chiar dacă la început ți-am spus eu
7 iunie 2020, Sângeru
