A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Lucian Avramescu: Nu-ți dușmăni singurătatea

1 565

 

Trăim nu în vremea ciumei, ci a singurătății. Așa să fie? Am scris, acum doi ani, mult mai iute decât credeam, primul meu roman care se cheamă ”Despre singurătate”. L-am amânat o viață, găsind leneșul refugiu în poezia pe care o scriu în orice împrejurare, în tramvai, de pildă, sau la crâșmă, pe un șervețel. Romanul meu s-a bucurat și încă se bucură de aprecierea cititorului, unicul critic în care cred.
Azi, când pandemia a separat omenirea pe felii de sigurătate, mă întreb cum aș fi scris cartea?

Sigur, romanul meu de dragoste, între un scriitor și o doctoriță, care se vindecă reciproc prin iubire, nu este un elogiu adus singurătății. Ba eroii, care chiar așa se cheamă, Scriitorul și Doctorița, pitiți după un anonimat descifrabil, nu-s niciodată pradă singurătății. Sensul e altul, fără a anula cea mai dură singurătate, cea care este în mijlocul unei mulțimi, nemiloasă, hâdă, strivitoare.


APRECIAZA ARTICOLUL !

Obligat să ascult și să văd, prin amputarea șansei dialogului vocal, fiindcă sunt cu totul mut, caut să descifrez temeiul unei tragedii. ”Trăiesc între patru pereți. Mă sufoc!” strigă un tânăr, cu o meserie inginerească. ”Probabil mulți se vor sinucide de singurătate. Și pe mine m-a încercat gândul”, adaugă el, plusând cu o mimică tragic adecvată, spre a fi convingător, afirmații care nu sunt de trecut cu vederea și te cutremură.

Am scris cândva că unica șansă de a te cunoaște cu adevărat este singurătatea. Astfel poți afla și descifra necunoscutele, viețuirile lăuntrice adânci, colocvial și necruțător cu un sine disperat. Viața socială aspiră energiile, cotrobăie prin motoarele sensibile ale ființei tale, determinându-te să crezi că doar sprijinit de vecinătăți, EȘTI. Te naști singur, se tot zice, și mori singur. Nici asta nu-i adevărat în întregime, poate doar atunci când destinul face cunoștință cu tragedia. Colectivitatea are grijă să ude cu lacrimi de bucurie sau de durere ambele capete ale sforii numite viață.

Niciodată, ca acum, oamenii n-au avut răgazul de a viețui lung cu ei înșiși. Eu cred că această pușcărie, pentru unii, e șansa de a testa victoria spiritului. Pandemia este și o chemare la introspecție. Îl cauți pe Dumnezeu în tine, iar dacă nu descoperi iubire și dai de ură, înseamnă că ai greșit adresa, drumul e strâmb, locuința confuză, lampa din sufragerie s-a stins demult, iar tu orbecăi căutându-te și dai, oriîncotro vei întinde mâinile, de gol.

Nu, tinere, nu te sufoca între patru pereți, fiindcă acei pereți sunt pielea și carnea ta, iar pereții ființei tale nu trebuie să sune a gol. Învață să nu te urăști, fiindcă în tine poate rula și un film pe care n-ai știut să-l cauți. ”Nosce te ipsum!”, zicea latinul Cicero. Unii, furați de iureșul vieții, pe cât de zgomotoase, pe atât de anoste, n-au avut răgazul să se descopere. Azi, o tragedie colectivă care pare fără sfârșit, dar va fi omorâtă de iureșul și asaltul primăverii care a ieșit cu baioneta la șold din tranșee, dă și șansa de a supraviețui prin înțelepciune. Noapte bună!

loading...
1 Comentariu
  1. Cleopatra Lorințiu spune

    Cu totul de acord,”unica șansă de a te cunoaște cu adevărat este singurătatea”…Mai degrabă învăț să mi-o prețuiesc, poate e o șansă .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web foloseste cookie-uri pentru a va imbunatati experienta. Vom presupune ca sunteti de acord cu asta, dar puteti renunta daca doriti. Accept Citeste mai mult