Mă iartă bunul meu copil
Mă iartă, jumătate-a mea, femeie
Mă-ntorc nevaccinat și obosit
De-atât umblat prin Calea mea Lactee

Sunt stors de stele și sunt ud de lacrimi
N-am drept să-mbrățișez și să sărut
Căci am o suferință ilegală
De-a fi și de-a rămâne pururi mut

În cer nu ninge, aici văd zăpadă
Las urme-n nea cu pasul drept sau stâng
Și pot să umblu liber prin livadă
Și merii nu se supără că plâng

Incepe-o iarnă lungă pentru mine
Cuvintele-mi rămân în frază sloi
Și nu pot dezgheța, dintre suspine
Pronumele atât de tandru noi

Să fug în cer e nefiresc de simplu
Să mă înham, nu-i greu, la Carul Mare
Dar cum să fac discret să vă prepar
Pentru această ultimă plecare

30 noiembrie 2020, Sângeru

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]