Vine-un Crăciun fără Moș, de departe
Ziua de noapte cu greu o desparte
La prânz națiunea dă raport despre moarte
Eu rămân ca o poză pe-o copertă de carte

Anul ăsta mi-a luat mai întâi disparate
Ca pe-o turmă apoi, stâna verbelor toate
Elanu-i cu frână, parcă umblu pe coate
Și satul miroase a singurătate

Azi noapte un sculptor, Bogdan Iacob îl cheamă
Mi-a trimis electronic sub cel bronz, ca-ntr-o ramă
Explicația pentru care lumii triste dau seamă
De-o viață, doar scrisul, către zei mă reclamă

Am ieșit să-mi iau gura de aer din zori
Cerul poartă același pardesiu gri de nori
Nu mai umblă prin el nici lăstuni, nici cocori
Și v-aș zice în gând, numai vouă, buni zori

Parcă vin și tot vin din demult, din vecie
Viața mi-e un model de peripeție
Cu drag am tot scris-o, proză-vers pe hârtie
Dar din tot ce v-am spus e doar unu la mie

Poate-i timpul, venit-a, ca din lume să plec
Nu mai vreau, fără vorbe, pus pe râs, să petrec
Am trăit fără-a ști umil să m-aplec
Poate-i timpul, venit-a, ca din lume să plec
19 decembrie 2020, Sângeru