Lucian Avramescu: România, în două poze
Ce seamănă și ce nu seamănă în ele? Mă uit lung, ca un pițigoi care nu și-a nimerit cuibul și încearcă să-și identifice puii. Ambele poze s-au lipit pe prima pagină a AMPress. Una înfățișează două personaje din empireul politic, Iohannis și Dăncilă, care ar părea soț și soție dacă nu i-ar divorța o privire câș. Polemica lor e de pe un mal pe celălalt al Dâmboviței, așa că nu au vreme să se altoiască decât prin televizor cu pumnul cuvintelor. Ea spune despre el că e laș și n-are îndrăzneala să se pună cu o muiere. El spune că nu se încurcă cu una care reprezintă ruperea în două a democrației, fractură pe care ar fi evitat-o eroic, proptind țara voinicește, cu umărul.
Drăgălășeniile au venit din ringul Casei Poporului, situat pe malul drept al Dâmboviței, cum ne uităm spre vărsare, unde s-a refugiat pugilista, și din ringul de la coada calului încălecat de Carol I, mai exact din Aula Bibliotecii Universitare, adică de pe malul stâng al aceleiași gârle. Suporterii, bine rânduiți de o parte și de alta, au aplaudat frenetic și au scheunat acasă sau în grupuri, în funcție de loviturile administrate sănătos sau moale de cel pe care au pariat și care rămâne același, indiferent cum se calculează aria cercului.
Cea de a doua poză s-a nimerit să stea, venită mai spre ziuă, tot pe prima pagină a AMPress și înfățișează doi polițiști tineri, fără chipiu, cu toate semnele pe chip că au mâncat o bătaie soră cu moartea. A mai fost pe acolo o bătaie încasată de jandarmi de la mineri. Ziarista care relatează, spune că băieții, cam prea firavi, ai legii, au urmărit o dubă care n-a oprit la semnul sacru al poliției, ca atare au descărcat în urmărire pistoalele. În aer, aflăm, fie pentru că nu au nimerit roțile fugarilor, trăgând prost, fie de teamă să nu-i vateme pe posibilii infractori.
Fugarii, doi tineri de etnie rromă, au oprit în cătunul lor din Prundeni, numit, ca și al meu din Prahova, Țigănie, i-au deposedat de pistoale pe cei doi în uniformă și i-au bătut bestial, activitate l-a care s-au priceput de minune și pirandele ieșite de la domiciliu. Până la venirea târzie a ajutoarelor, cei doi recruți ai poliției române au fost ținuți în genunchi în bătătura agresorilor, iar unul din bătăuși i-a pus pistolul la tâmplă polițistului mai june și a apăsat pe trăgaci. Norocul polițistului a ținut de descărcarea în aer, până la ultimul glonț, în timpul urmăririi, a armei sustrase.
Ambele poze, puse alături, pe logica derulării, ele curgând una după cealaltă, în aceeași noapte, arată felurile megieșe de a ne stâlci în bătaie în România.
Două cotonogiri petrecute concomitent. În prima se bat doi candidați la președinție, pugiliști cu vorba, fiindcă idei au fost mai puține, condensarea pălăvrăgelii în filosofie pentru viitor refuzând cel mai adesea să se închege. În a doua, soldată cu ruperi efective de mandibule, de alte componente osoase și utilizarea gloanțelor de război pe țeavă, arată un subiect care pare străin de prima încăierare, cea politică.
Mie, privitor la cele două imagini culese din noaptea abia încheiată, îmi par gemene, din capitolul unic al unei povești despre România reală.
Nici ”lașul”, nici ”pesedista” nu aveau habar de ce se petrece afară, nu pe malul Dâmboviței, ci pe malul Oltului, ceva mai sus de Caracal. Răsfățați de toate televiziunile care le sorbeau imagistic aerul din gură, ei au vorbit despre orice, mai puțin despre ce se petrece pe ulițele noastre cu noroi mult. Pe blonda pudrată abundent, pieptănată matinal de o armată de coafeze și pe sibianul încruntat, între cuvintele căruia ai timp să bei o bere și să fumezi o țigară, i-aș trimite în documentare prin România reală. Un timp lung. Dar timpul nu mai e, că duminică, mort, copt merg să votez.