Lucian Avramescu: România nu e o hazna, rotundă ca un excrement, iar cei rămași aici nu suntem, la grămadă, gunoaie pe două picioare

 

Citesc, înainte de a mă apuca matinal de lucru, un text scris de un medic român care profesează în Germania și care se întoarce din concediul pe care l-a parcurs în România natală. Dincolo de detaliul că scrie scârbit, ținând penița la distanță mare de nasul său devenit excesiv de fin, despre neajunsurile știute din țara pe care a părăsit-o fără să-i mulțumească, după ce a făcut facultatea la Davila, după ce a profesat la Elias, la Universitar, la…

E neurolog școlit gratis aici, format profesional aici și plecat în Germania de tot, unde a devenit arian și neamț din ăia din filmele sovietice. România îi pute. Rău, urât, sufocant.

Distribuie prietenilor

Greul postării lui, care a reușit să-mi strice splendida dimineață însorită și înrourată de la Sângeru, se încheie cu o constatare despre lipsa budelor pe autostradă și despre rahat. Doctorul, ca să nu facă pe el în limuzină, s-a ținut până a ajuns în Ungaria unde a reușit să-și elibereze intestinele, în mod în sfârșit igienic. De aici concluzia că România toată e un excrement rotund, iar noi, cei rămași, gunoaie care umblă pe două picioare.

Dar iată-l, citat fără omisiuni care să-i deterioreze logica scălâmbă de supraom:

”Cum spuneam mai sus, trec graniţa la unguri şi pot intra in prima benzinarie care are o budă decentă, orice punct sanitar arată impecabil. Iar oamenii nici nu mai au nevoie de măşti pentru că au auzit de două lucruri foarte importante: igiena şi respectarea regulilor.
Şi cu asta mă duc cu gândul iar la România şi-mi dau seama că haznaua de pe autostradă de cum intri în România e chiar România. Şi ştiţi ce-i lipsea acestei haznale? Un Covid cât ea de dodoloţ (rotund).
Da, Covidul e rotund. Iar România tot dodoloaţă a rămas, dar plină de gunoaie, unele inerte, dar cele mai multe cu două picioare”.

Critic, adesea dur, politicienii din țara mea. O fac cu durerea de a fi, de cele mai multe ori, conduși de hoți și hahalere. Critic de aici, muncind aici de o viață pentru ca țara mea să arate frumoasă cum e, cu oameni destui frumoși și harnici, iar unii năpăstuiți. Critic eu, având legitimitate. Poți critica și tu, doctore Crivac (aș putea să scriu Cribou), dar nu așa. În căcatul ăsta dodoloț te-ai arătat și tu la lumina zilei, ca un limbric, fălcosule cu chip de broască râioasă, căreia-i pute balta acum, într-un sat din Vrancea sau Argeș, n-am înțeles bine.

Poate, comentează un cititor, closetul lui era în fundul grădinii, compus din două bețe, unul de care se ținea și altul pentru a pune la respect câinii dornici să înfulece baclavaua rezultată din augusta lui digestie.

Mi-e silă de ce ai scris, doctore, nu că pe alocuri nu ai avea dreptate. Mi-e silă de superioritatea cu care scrii despre căcatul care e România.

Nu-ți zic domnule doctor fiindcă nu se domnesc profesiile, ci oamenii, iar om cu dotări de bun simț nu te arăți. Vizuina scrisului tău arată o lighioană ca șobolanul, o îngâmfare de prost ajuns. Îți voi zice, Gunoiule, cum îmi zici și tu mie, cel rămas acasă.

Am fost cu un prieten ziarist din Ierusalim, la Măgura, pe Valea Buzăului, să mâncăm la o pensiune ridicată de doi tineri ai locului. Asta se petrecea puțin după 2000, când tu deveneai brusc neamț. Evreul amic, după ce a fost la toaletă, s-a întors uimit și entuziasmat. E născut în România unde a copilărit până la nouă ani și iubește aceste locuri. Toaleta, impecabilă, curată, are o muzică discretă, iar vasul toaletelor are un sistem rotativ care schimbă automat învelișul după fiecare folosire.

Un sătuc, un peisaj mirific. Am văzut așa ceva, zice Avi, doar în America. Eu văzusem doar la Tokyo și la el în Ierusalim unde, în closetul public de la marginea unui parc, în odăile intime cu marmoră, venea discret din pereți muzică clasică.

Suie în Bucovina, Gunoiule, și revezi, dacă le-ai văzut, Voronețul, Sucevița și orașele ca niște bijuterii vechi și curate. Mergi la Sibiu sau vino și la Muzeul Pietrei, realizat, pentru eternitate, de truda unui scriitor român care-și iubește țara care are și defecte, prin oameni, dar nu prin toți, cum ne înghesui tu la capitolul bipede gunoaie.

Gunoiule, am fost în Germania de multe ori, și înainte de căderea Zidului. Nemții nu-s așa. Am și o verișoară, Nicoleta Avramescu, măritată la Predeal, unde s-a născut, cu un sas,Nekel, care era toboșar la Casa de Cultură. Un neamţ-român să-l pui la rană. Iarna stau cu copiii în țara nemțească, dar abia așteaptă vara să revină acasă, adică în țara asta care ție își pute a excremente.

P.S.

Buni zori, prieteni! Iertați-mi ieșirea din peisaj. În plus n-am apucat să-mi termin oful, că s-a defectat ceva la laptop și nici corecturi nu am putut face. Acum nu mai am chef să duc mai departe un subiect grețos.