
Lucian Avramescu: Scrisoare dintr-un butoi cu smoală
Vă scriu cu drag de-aici mamă şi tată
Chiar de-ați murit de dor și de covid
Cu unghiile scriu, muiate-n sânge
Pe coala unui confortabil zid
Ne-am cunoscut noi, cele două fete
Cu ei, pupându-ne pe-un nou program
Sunt chestii ce vă depășesc pe voi
Râmași la Facebook și la Instagram
Apoi ne-au luat ca Dincă, băieți fini
Într-o mașină mare și bengoasă
Să ne arate țări și balerini
În casa lor, o pivniță luxoasă
Veneau buluc bărbații în alai
Erau negri, mulatri, fel de fel
Fumam ierburi culese chiar din rai
Într-un subsol ce se chema bordel
Eram menite unei vieți frumoase
Doar nu stăteam la țară ca-n sicrie
Sortite să prășim porumb în veci
Și să culegem strugurii din vie
Ne-am luat, cum să vă zic, viața în dinți
Vorbesc de foștii dinți ce s-au pierdut
În niște-ncăierări fără motiv
Și-n care pe noi două ne-au bătut
A fost o viață lungă și diversă
Ca-n filmele acelea de război
Ați zice că a fost nițel perversă
Dar nu vă supărați din acest fleac pe noi
De ce vă scriu ca și când n-am mai fi
Păi nu mai suntem, ce mare scofală
Fetele voastre din Gheboaia-s azi
Murate verze-ntr-un butoi cu smoală
(Relatare condensată din patru fapte reale și a nouăsprezecea pe cale)