Lucian Avramescu: Sfatul adevăratului meu înger păzitor: Nu-l mânia pe Dumnezeu!

 

Înapoiază-mi iubirea, îngere, dă-mi îndărăt ce ți-am dat
Am crezut că e dragoste adevărată, nu cumetrie,
Nu mai umbla ca în două bastoane în cârja aripilor
Și nu te mai da Dumnezeu, care pe toate le știe

Ești, zici, un slujbaș ceresc, te-am tratat ca pe un trimis,
Ca pe un vestitor cu năframa albă în băț
Iar tu mă buzunărești de vorbe
Și te dovedești neam cu Lucifer, cu apucături de hoț

Distribuie prietenilor

Și atunci s-a petrecut marea schimbare
La chip, în anafura privirii, la constelațiile din vedere
Eu nu vorbeam cu îngerul meu păzitor
Ci cu o diavolească, apărută din neunde, muiere

Cu un dos de aripă a aruncat-o în hău
Chiuiau eternitățile în urma ei
Eu sunt adevăratul tău înger păzitor, mi-a zis,
Spune-mi ce vrei?

Îngere, i-am răspuns, nu vreau nimic special,
Nici vorbele, dacă nu se poate, nu mi le da îndărăt
Lasă-mă bolnav de iubire de cer, de lăstuni și de arbori,
Să fiu câte nițel din tot ce am fost, dacă pot

Poți tot ce vrei, a zis îngerul, fără încruntare,
Sapă grădinile dragostei, cum ai făcut-o mereu
Poți sădi flori pe acoperișul casei tale
Dar ține minte un sfat – lovește aprig ce-i rău, dar nu-l mânia pe Dumnezeu!
7 august 2020