Lucian Avramescu: Singurătatea se strecoară ușor pe sub uși

Picioarele mele vorbesc mâinilor mele
Nu pot șopti fiindcă au pe talpă noroi
Tu, ghemuită stai, santinelă între ele
De pază, să nu scape ceva inavuabil despre noi

Tot așa ți se pare că și marea vorbește
Cu valurile la țărm face rime
E o iluzie, marea e mută
Și doar în adânc poate să se exprime

Tac de când mă știu parcă
Am uitat spusele, rostitele toate
Sunt bătrânul și marea, împreună în barcă
Și cineva ne privește de sus și socoate

Singurătatea se strecoară ușor pe sub uși
Pereții se strâng mai aproape de noi
Pe drum trec anii, coloană hibernală de urși,
Sau soldați care se întorc din ultimul, pentru pace, război

5 ianuarie 2021, Sângeru