Lucian Avramescu: Stau rezemat de mine ca de un arbore

 

Stau rezemat de mine ca de un arbore
Stau rezemat de mine ca de o cruce
De parcă de neodihnă m-aș elibera
Și de neființa ființei mele aș sta să-mi trag sufletul

Afară am pus un pom și peste el am tras plapuma

Unui acoperiș de zăpadă
Dar cine, în afară de mine,
A schiat pe zăpezi pufoase în iunie?

Stau rezemat de mine ca de un arbore
Din care nu va fi cioplită niciodată o cruce
Fiindcă e făcut din melancolie
Iar cuiele nu țin în sentimentele duioase
Niciodată sicriele nu sunt din lemn înlăcrimat

Despre dispariție aș întreba copacul care sunt
Și de care stau rezemat ca umbra
Dar mi-e tare jenă
Să nu supăr tăria umbrei
Fiindcă eu sunt un copac de esență moale, doar umbra mi-e ca oțelul
31 mai 2021, Sângeru

P.S.

Buni zori, la întoarcerea acasă, unde plouă des și mi-a topit de pe schele meșterii care au plecat la nevestele lor să-i usuce pe soba grijii lor că vor răci și mâine nu vor  mai aduce bani