Lucian Avramescu: Trăiesc. Zorii desenează abia perceptibil conturul dealurilor

 

Trăiesc. Zorii desenează abia perceptibil conturul dealurilor care au pândit toată noaptea, o noapte compactă, fără stele, clipa acestei nașteri sub creionul unui desenator de geniu. Ciortea, Bobaru, Runcu, Jariștea, Apoi încet răsare din creion linia subțire a pădurii Călugăreasca, monstru cu arbori întortocheați, care pitește, peste Vaideel, peșterile din veacul al treilei de după Hristos, de la Dobrota. Asist la o naștere geologică mare și fără sforțări.

Desenatorul devine apoi pictor de icoane și de biserici fiindcă începe să umple cu lumină, de opaiț mai întâi, Valea Cricovului Sărat. Apa Cricovului Sărat e rea, dovadă că în undele ei, scrie Wikipedia, nu trăiesc decât niște pești mici, care se pitesc fulgerător sub pietre, adaug eu. Da, asta se petrecea în arheologica mea copilărie.

Distribuie prietenilor

Anul trecut am asistat cum un pescar din Cislău, venit anume la pescuit, cu dotări aproape militare, a scos cu undița un clean de peste un kilogram chiar din bulboana de sub grădina mea, iar eu însumi am prins pești – clean și mreană – gigantici, adică de 300 – 400 grame, incredibl fiindcă aici nu viețuia decât iutea cuțitoaie, săgeată mică, de 4 cm, cu dungi aurii.
Cricovul Sărat a devenit apă în harta undițarilor, iar anul trecut, venind dinspre Lapoș cât Dunărea, a luat câteva case, din care una cu patru copii în ea, pe care i-a risipit în mâl pe vecie, al treilea fiind scos din noroiul apelor la Tisa, iar al patrulea nu a fost găsit niciodată.

Trăiesc. De câteva zile, de parcă muțenia nu era de ajuns pentru făptura mea, care a dat jos aproape zece kilograme în câteva luni, fiindcă înghit greu, iar masa a devenit un coșmar, confruntarea cu o tuse care nu stă locului decât dacă mă ridic în picioare. O broască mică, locuind în partea inferioară a gâtlejului meu, acolo unde n-o pot atinge cu unghia sau coada lingurii, s-o căsăpesc, dă din ghearele ei uscate cum apuc să mă așez în pat. În poziția pe scaun mă îngăduie un timp, curioasă la mișcările dese ale degetelor mele pe laptop, apoi, plictisită, se foiește iar, scoțându-mă în balcon, unde tusea concurează sonor cu cântecul de ziuă al cocoșilor.

La miezul nopții, grăbindu-mă să fiu primul urător, am povestit bărbaților care au, între altele și prostul obicei de a uita, de ce e femeia cel mai minunat dar pe care ni l-a făcut Dumnezeu. Le-am spus-o în vers, fiindcă o cadență cât de cât, obligă la ținut minte. Începea 8 Martie, iar înghițitoarea mea uitase de tuse. La mulți ani, dragelor!

PS

Pe 8 martie 1991, în mileniul trecut, înființam cu prozatorul Eugen Mihăescu prima agenție de presă independentă, material și moral. Se chema, cum se cheamă și acum, AMPress. De 29 de ani ne străduim să fim, zi și noapte, argați ai opiniei publice, cum zicea nemuritorul care odihnește la Mărțişor.