Lucian Avramescu: Buni zori! Sunt întrebat dacă am iubit o prostituată!

Confesiunile mele de ieri, legate de iubire, ca prim și generos și de neînlăturat subiect al bătăilor mele de inimă ca scriitor, au stârnit și întrebări care nu mi-au fost puse niciodată. De ce acord un rol ”excesiv” femeii în scrisul meu? Excesiv? Vă răspund cu un citat biblic, din Scrisoarea Apostolului Pavel către Corinteni: ”Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.” Deci, ”dacă dragoste nu e, nimic nu e!”

Am scris, nu îndeajuns, despre femeie, așa cum un pictor își reproșează că nu a pictat, mai ales în varianta nudă, toate femeile lumii. Eu cânt, în versuri, nu o femeie, ci toate femeile din univers, pe cele care au avut norocul fericirii, dar și pe cele ocolite de fiorul binecuvântat al dragostei.

Apoi o întrebare care nu m-a șocat, dar pare insolită: N-o să ne spui că și amorul pe bani, cu o prostituată, stă în dreptul dragostei?!

Distribuie prietenilor

Pentru a răspunde acestei provocări, că tot aud copiii dându-și, pe telefoane, ”provocări”, într-un joc ușor aiuristic, pentru că ajung uneori la încercări periculoase, vă voi povesti o întâmplare reală din viața mea.

Mă găseam, după 90, la Sofia, despărțindu-mă, în gară, de un bun prieten, Arso Toșev, fost lucrător în relațiile cu presa al ambasadei bulgare de la București. Încercasem, patru români și el, o firmă româno bulgară – avea filială și la Sângeru – Five SRL, cu activități comerciale, de construcții, de de toate și de nimic, care a și dat iute faliment, prin directorul ales chiar de mine. Eram pe peronul gării din Sofia, îmi instalasem bagajele, bucuros că mă găseam singur în cușeta de doi și coborâsem să mai schimb o vorbă cu Arso, când am văzut o duduie care alerga după șeful de tren, rugându-l să-i schimbe locul cumpărat. Insistențele ei păreau că mă privesc, fiindcă de două ori au întors, și ea și controlorul, privirile spre mine.

Nu aș fi remarcat-o dacă nu era îmbrăcată ca Lady Gaga, inexistentă artistic pe vremea aia și necunoscută prin excentricități fiindcă abia avea vreo cinci ani. Când am urcat în vagon, fiindcă trenul se punea în mișcare, am găsit-o, instalându-se în cușeta pe care mi-o consideram adjudecată. Era degajată. M-a întrebat, după ce și-a spus un nume pe care l-am uitat imediat, dacă vreau jos sau sus, fiindcă paturile sunt suprapuse. Urc eu, am zis, politicos. Pentru o femeie e mai greu. Mi-a spus că e din Israel, dar venea din Japonia. Învăţase japoneză perfect, ştia ebraica de acasă, fiindcă mi-a spus că e sabra (adică născută în Israel) și, cu ușurința cu care se mișcă evreii prin alte limbi, cam toate limbile de circulație universală. N-a fost greu să ne înțelegem. În România venea prima oară. Apoi, în timp ce-mi preparam pijamalele, m-a întrebat dacă mă deranjează că va dormi goală, fiindcă învățase acest sănătos obicei asiatic de care nu se putea dezbăra.

Avea un corp frumos, curbat lung la șolduri și arăta, fără țoalele de care a scăpat cu o pricepere rară, chiar foarte bine. Mi-am cerut îngăduința ca eu să port pijama fiindcă e cam frig. Mi-a spus zâmbitoare că pot veni lângă ea să ne încălzim. O să vin dacă îmi va fi rece, am zis.

Vrei să vorbim?

Chiar asta facem și acum, am spus ironic!

Ieșisem din Sofia, trenul gonea pe niște câmpii întunecate, iar a doua zi dimineața urma să fim la București Nord. I-am spus că e prima femeie pe care, fără s-o știu și fără s-o plătesc vine goală în patul meu, fiindcă s-a suit lângă mine. Am întrebat-o cu ce s-a ocupat în Japonia. Am fost prostituată! De fapt bordelul era oarecum deghizat într-un stabiliment de conversații bărbat-femeie. Dar toate întâlnirile se petreceau cam cum ne-am întâlnit noi acum. Unii bărbați japonezi nu făceau amor cu fetele care eram acolo din diverse țări, ci se masturbau lângă noi, de frică să nu ia boli.

Dacă vrei putem face amor, cum vrei tu, sau poate încerci ca asiaticii!

Asta ar lipsi acum! Precum vezi, nu mai sunt puști, nici japonez. Aici, am încercat eu să scap, nu avem un duș, am umblat pe la niște firme toată ziua, ceea ce nu era o minciună. Put a transpirație.

Adevărul e că pe vremea aia SIDA gonea multe avânturi amoroase, iar femeia asta, oricât de atrăgător era nudul ei, îmi transmisese niște nedumeriri.

De ce te-ai făcut prostituată în Japonia și nu în Olanda sau…?

Știu bărbații din Europa, știu obiceiurile, unele perverse. Voiam o documentare în extremul asiatic și am ales Tokio. De acolo nu știam nimic.

Documentare? Am tresărit. Era un cuvânt din lumea mea jurnalistică.

Am adormit târziu, cu evreica în brațe care mirosea frumos a săpun, singura femeie cu care, într-o astfel de împrejurare, nu am făcut ceea ce făceam de obicei.

La București avea rezervare la hotelul cu numele capitalei noastre, pe Calea Victoriei, și m-a invitat, când vreau să ne vedem în săptâmâna pe care o petrecea la noi, nu în ”documentare”. Să bem o cafea!

Am băut mai multe. Israelianca era scriitoare, iar eu am rămas până în ultima zi, când m-a dibuit, ”inginer de tramvaie”. Așa m-am prezentat, cu toate că era nedumerită de cultura mea care părea ieșită din stereotipia liniilor de tramvai. Încerca o mare carte documentară despre viața ca prostituată. Trăind totul pe pielea ei, mi-a istorisit multe.

Sunt aproape 30 de ani de atunci. Ne-am pierdut urma și nu știu dacă acea carte a apărut. În Israel, unde am buni prieteni, nu. Am tot întrebat. Presupun că femeie aceea, tânără atunci, și-a isprăvit documentarea.

Dragostea cu o prostituată poate fi numită dragoste? – era întrebarea de la care am plecat. Povestind întâlnirea mea stranie cu această ziaristă, aparent sărită de pe fix, da. A fost o săptămână specială, iar femeia din ea avea ceea ce am căutat mereu la sexul zice-se opus – inteligență, frumusețe și chiar candoare.

N-am povestit nicicând și nimănui această întâmplare, dar ea merită mai mult decât scurtele mele confesiuni de mut, fiindcă și eu m-am ”documentat” minuțios.

Vă doresc o zi în care surprizele să fie plăcute și în perimetrul obișnuitului.

Filă din ”Confesiunile unui mut care a vorbit cândva”
5 octombrie 2020