AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Medicul Adrian Marinescu: Persoanele născute înainte de 1979 sunt vaccinate împotriva variolei și au un risc mai mic de infectare cu variola maimuței

Persoanele născute înainte de anul 1979 sunt vaccinate împotriva variolei și au un risc mai mic de infectare cu variola maimuței, a explicat medicul infecționist și directorul medical al Institutului „Matei Balș” din București, Adrian Marinescu, într-un interviu pentru Europa Liberă, potrivit g4media.ro.

„Vaccinul pentru variola umană asigură, din fericire, o eficacitate de 80 – 85 la sută din datele pe care le avem. Ceea ce înseamnă că persoanele născute după 1979, când nu a mai fost obligatorie vaccinarea, au un risc mare de a infecta. Și altceva ce este foarte important: prin vaccinare se asigură o imunitate durabilă de zeci de ani”, a precizat Adrian Marinescu.

Medicul a menționat că variola maimuței se transmite cu dificultate și, de asemenea, mortalitatea este mult mai mică decât în cazul variolei.

„Sunt două variante de virus atunci când vorbim de variola maimuței. Este varianta din Africa de Vest care mai blândă ca formă și înseamnă o mortalitate mult sub 1%. Sunt cazurile pe care le avem acum în afara Africii. Și a doua variantă e cea din Congo, adică Africa Centrală, unde într-adevăr vorbim de o mortalitate mai mare, de 10 la sută. Din fericire, nu avem astfel de cazuri în afara Africii”, a mai declarat directorul medical al Institutului „Matei Balș” din București.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!