AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Mugur Isărescu: Tezaurul BNR e singurul caz în care obligaţiile de restituire nu au mai fost respectate

Tezaurul Băncii Naţionale a României (BNR) rămâne singurul caz în care o rezervă de aur monetară este încredinţată cu acte în regulă că va fi returnată oricând la cererea proprietarului, iar obligaţiile asumate nu au mai fost respectate, a declarat, miercuri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

“Tezaurul Băncii Naţionale a României rămâne singurul caz în care o rezervă de aur monetară este încredinţată cu acte în regulă şi cu toate garanţiile depozitarului, Imperiul Rus, că va fi returnată oricând la cererea proprietarului pentru ca ulterior, într-adevăr şi datorită istoriei, aceste obligaţii asumate conform tuturor normelor şi cutumelor internaţionale să nu mai fie respectate”, a spus Mugur Isărescu, în cuvântul de deschidere cu ocazia dezbaterii volumului “Destinul tezaurului românesc. Argumente din arhivele ruse”, potrivit digi24.ro.

În acest context, guvernatorul BNR a făcut referire la modul în care s-a comportat Banca Naţională a României cu Banca Centrală a Poloniei. România a depozitat aurul polonez la Mânăstirea Tismana şi “l-a restituit prin 1948 întocmai guvernului polonez fără să avem niciun document, pe bază de încredere”.

Guvernatorul a prezentat pe scurt cronologia evenimentelor care constituie subiectul volumului menţionat. El a spus că în 1916, în decembrie, 1.738 casete cu aur al Băncii Naţionale, în valoare de 314.580.456,84 milioane lei, şi două casete cu bijuteriile Reginei Maria, în valoare declarată de 7 milioane lei, au fost încărcate într-un tren cu destinaţia Moscova, unde au fost depuse în tezaurul Băncii de Stat a Rusiei, aflat în “Sala armelor”, de la Kremlin. Valoarea întregului depozit făcut la Moscova pe numele BNR era de 321.580.456 lei aur.

Mai mult aici

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!