Prietena Mioara Neagu îmi trimite mijlocul de a căuta o icoană în care Maica Domnului își alăptează pruncul la sân. Se cheamă Madona Litta și ar fi atribuită marelui Leonardo da Vinci. Am găsit-o.

Mulți spun că un ucenic de-al lui ar fi realizat pictura și înclin să le dau dreptate. Oricum  eu altfel imaginez icoana din Muzeul Pietrei, mai exact din Biserica din Livadă. E prea ”oficială”, prea aristocrată, venind dintr-o lume în care  Maica din imaginația mea nu se regăsește.

Nu vreau să insult memoria marelui italian – i-am admirat celebra Mona Lisa – dar pictorul care va realiza icoana pe care o doresc trebuie să țină pensula cu sufletul, fiindcă sufletul are degete cu care poate picta. Fata din Nazaret sau de pe orice vale a pământului, aleasă de Dumnezeu,  spre a-i dărui un fiu, trebuie să aibă căldura naivă a unei fete de la țară, ingenuă, frumoasă în minunea nedumeririi care i se întâmplă, simplă în dragostea de copil, purtând straie fără croieli  sofisticate.

Mulțumesc, Mioara, dar nu vreau ceva ca la Ermitaj. Pictorul trebuie să caute în el așa cum eu am căutat în mine, fără a ști că acum o jumătate de mileniu o celebritate imagina Fecioara alăptând, cu o coafură la modă în acele vremuri. N-am avut  știință de această operă, dar nu vreau ceva înrudit cu Leonardo, ci mai degrabă cu țărăncile lui Grigorescu.