Patru plante care combat stresul provocat de carantina COVID-19 și redau liniștea inimii
Perioada de carantina provocata de pandemia COVID-19 isi lasa puternic aprenta asupra vietii noastre din aceasta perioada. Viaţa între patru pereţi, alături de valul informaţional la care suntem expuşi în aceste zile, poate genera teamă, nemulţumiri şi un grad ridicat de anxietate. Nu e de mirare, în aceste condiţii, că problemele provocate de COVID-19 nu se rezumă doar la sănătatea fizică, ci şi la cea mintală.
“O mare parte din anxietăţile acestei perioade dificile îşi au rădăcinile în teama de necunoscut şi în faptul că aşteptăm să se întâmple ceva – coronavirusul provoacă asta la un nivel macro”, a declarat Rosie Weatherley, purtătorul de cuvânt al fundaţiei britanice pentru boli mintale Mind, pentru BBC.
Potrivit Centrului american pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC), printre semnele care anunţă un nivel ridicat al stresului în această perioadă se numără grija şi teama pentru starea de sănătate, dificultăţile de concentrare, alimentaţia în exces, tulburările de somn, fumatul în exces şi consumul ridicat de băuturi alcoolice. Stresul şi grijile zilnice ne afectează calitatea somnului. Organismul are nevoie de un somn odihnitor ca să se revigoreze şi să se recupereze după oboseala acumulată în timpul zilei.
De aceea este esenţial să apelezi la efectele miraculoase şi relaxante ale plantelor medicinale. Odată ce ai îndepărtat stresul şi gestionezi mai bine situaţiile tensionate vei dormi mai bine, iar corpul se odihneşte şi vei avea mai multă energie în timpul zilei.
Vinarita este o planta medicinala apreciata ca remediu natural pentru multe afectiuni, datorita proprietatii de calmant, diuretic, antiseptic.
A fost cunoscuta inca din timpuri stravechi, fiind intrebuintata ca tonic pentru inima si ficat, dar si in calmarea starilor de nervozitate, a tahicardiilor, si echilibrarea pulsului si alungarea insomniilor.
Astazi vinarita este folosita in calmarea starilor de nervozitate, alunga insomnia, trateaza problemele respiratorii, afectiunile pancreasului si splinei, vindeca durerile de cap. Contine si unele substante odorizante ce ne fac sa respingem instinctiv fumatul si care in acelasi timp au un efect calmant, reducand nevoia de tutun.
Infuzia de vinarita contra insomniei. Infuzie din doua lingurite de planta, peste care se toarna 200 ml apa rece. Se lasa mai multe ore, apoi se da in clocot. Se strecoara. Se bea seara cate o cana. Trebuie avuta insa mare atentie deoarece in cantitati mari pot apare efecte neplacute fiindca o cantitate mare de cumarina poate duce la dureri de cap si ameteli. Din acest motiv nu trebuie baute mai mult de doua cani pe zi.
Schinduful cunoscuta si ca „Planta tinereţii eterne” este una dintre cele mai vechi plante medicinale fiind folosita inca din antichitate. A fost pomenită în Papirus Ebers şi în scrierile lui Hipocrate, şi mult respectată atât de chinezii, cât şi de arabii, greci şi romani.
Seminţele de schinduf sunt nutritive şi sunt folosite tradiţional pentru stimularea apetitului, pentru efectul lor tonic în stările de slăbiciune şi pentru reducerea disconfortului la nivel digestiv. El remineralizează şi vitaminizează organismul ajutând şi la asimilarea asubstanţelor nutritive din alimente.
Continuarea pe frunza-verde.ro