Reflux gastroesofagian – Cele mai eficiente remedii pe care trebuie să le încerci

 

Refluxul gastroesofagian este o afecţiune ce se manifestă prin faptul că o parte din conţinutul gastric ajunge uneori în esofag, provocând diferite simptome neplăcute, precum apariţia senzaţiei de arsură, durere în piept, dificultate la înghiţire, regurgitaţie ori senzaţie de nod în gât.

Cauzat de obezitate, hernie hiatală, sarcină, boală a ţesutului conjunctiv, refluxul esofagian este o afecţiune ce se poate trata, iar simptomele date de această condiţie pot fi ameliorate şi cu ajutorul unor remedii naturiste.

Refluxul esofagian este o afecţiune ce poate fi tratată prin schimbarea stilului de viaţă şi a regimului alimentar, însă medicul poate recomanda şi administrarea unor inhibatori ai pompei de protoni, precum medicamente antiacide.
De asemenea, în cazuri mai grave, poate fi necesară şi o intervenţie chirurgicală, precum fundoplicătura Nissen, o intervenţie minim invazivă, ce presupune înfăşurarea părţii superioare a stomacului în jurul porţiunii exterioare a esofagului pentru a încorda muşchii şi pentru a preveni refluxul gastric.

Simptomele date de refluxul gastric pot fi ameliorate şi prin administrarea constantă a ceaiului de muşeţel, care ajută la reducerea disconfortuli de la nivel gastric, graţie proprietăţilor antiinflamatorii.

De asemenea, rădăcina de lemn dulce ajută la tratarea refluxului gastroesofagian, întrucât creşte nivelul de mucus de la nivelul sistemului digestiv şi protejează stomacul şi esofagul de acidul în exces.

Mai mult aici