Râul Green, care izvorăște din Wyoming și se varsă în fluviul Colorado în Canyonlands National Park, constituie una dintre cele mai neobișnuite anomalii geografice de pe continentul nord-american.

În urmă cu aproximativ 8 milioane de ani, cursul apei a tăiat direct prin Munții Uinta, un lanț muntos masiv cu înălțimi de circa 4.000 de metri. Deși, în mod normal, un râu ar fi trebuit să ocolească o astfel de barieră geologică, acesta a urmat un traseu care contrazice logica hidrologică obișnuită.

**Conform unei analize prezentate de Live Science, formarea acestor peisaje impresionante nu este doar rezultatul eroziunii de suprafață, ci și al unor fenomene geologice complexe care au loc la adâncimi mari. Cercetătorii subliniază faptul că Munții Uinta au apărut cu zeci de milioane de ani înaintea râului, o diferență de vârstă care a generat numeroase teorii despre modul în care apa a reușit să străpungă muntele.**

O echipă de specialiști, sub coordonarea lui Adam Smith de la Universitatea din Glasgow, a examinat ipotezele clasice, demonstrând că acestea nu sunt confirmate de probele din teren.

O teorie mai veche susținea că un alt curs de apă ar fi creat inițial un canal, însă o astfel de eroziune ar fi lăsat urme și în alte zone montane, ceea ce nu s-a întâmplat. O altă variantă presupunea că acumulările masive de sedimente ar fi ridicat nivelul apei suficient de mult pentru a trece peste creste, însă datele geologice arată că depunerile nu au atins niciodată volumele necesare.

**O interpretare modernă, publicată în Journal of Geophysical Research: Earth Surface, propune un mecanism numit „picurare litosferică”. Această teorie susține că masa uriașă a munților a exercitat presiuni extreme la baza scoarței, ducând la formarea unor minerale dense. În timp, aceste materiale au devenit atât de grele încât s-au desprins și au coborât spre mantaua Pământului, trăgând după ele porțiuni din scoarță.**

Această scufundare temporară a redus altitudinea Munților Uinta, permițând râului să traverseze zona.

Odată ce traseul a fost stabilit, apa a continuat să erodeze roca, creând canioanele adânci care pot fi admirate și astăzi. Pentru a verifica această ipoteză, oamenii de știință au utilizat tomografia seismică, obținând imagini tridimensionale ale interiorului planetei. Analizele au scos la iveală o masă distinctă situată la aproximativ 200 de kilometri adâncime sub munți, despre care se crede că este fragmentul desprins în timpul procesului de „picurare”.

Modelele geofizice indică faptul că desprinderea acestei mase ar fi avut loc acum 2–5 milioane de ani. Ulterior, scoarța terestră a revenit la poziția sa inițială, ridicând din nou munții, în timp ce râul a rămas fixat pe cursul pe care îl săpase deja. Geologul Mitchell McMillan de la Georgia Institute of Technology consideră că studiul oferă o perspectivă valoroasă asupra modului în care procesele profunde ale planetei pot remodela suprafața terestră.

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]