Sorin Oprea: Anestezia unei lumi oarbe

sorin oprea

Am din ce în ce mai mult impresia că într-un timp relativ scurt, se va întâmpla ceva ce nu mai poate fi controlat. Sentimentul devine tot mai acut când văd în toată lumea evenimente care ne îngrozesc pe toţi, iar discuţiile importante sunt despre crize, dezastre şi alte asemnea lucruri care ne pun viaţa pe jar. Apar probleme umanitare peste tot pe glob, preşedintele Biden anunţă o relansare a producţiei interne de bunuri, să nu mai depindă de importuri, economia Chinei a început să scadă brusc, din cauza problemelor energetice, în Anglia este penurie de benzină, iar la orizont se prefigurează lipsa de hrană, apă şi linişte. În rest, vulcanii au început să erupă mai mult ca de obicei, se dezvoltă tornade şi uragane cum nu au fost până acum, inundaţiile fac prăpăd, iar încălzirea globală a devenit un subiect politic şi social de care se agaţă toţi oportuniştii.

Şi, fiindcă vorbim de încălzirea globală, puţini sunt cei care vor să vadă dincolo de realitatea imediată, ignorând comunicatele marilor agenţii de cercetare cosmică, despre schimbarea traiectoriei Lunii şi începutul etapei de inversare a polilor magnetici, care accelerează topirea gheţarilor şi creşterea nivelului oceanelor.
Însă cea mai importantă schimbare este drama covid-19, care s-a întins ca un văl de ceaţă cenuşie, orbind o întreagă planetă.

Astfel, în tot haosul creat, nu contează decât părerile unora care au devenit zei peste noapte. Se numesc specialişti sau oameni politici. Ori creatori de opinie. Sunt interfaţa unui întreg sistem care gândeşte strategic, pe termen lung. Ei ştiu tot şi încearcă să impună un mod de viaţă care le-a fost dictat pentru cauza nobilă de a salva omenirea. Cine are o părere contrară valului este crucificat.

Nu a fost aşa la începutul pandemiei. Mai întâi s-au testat reacţiile la măsurile luate. Şi le-au luat gradual (parcă aşa se spune), fiindcă sunt profesionişti. Iar populaţia a acceptat fiindcă a crezut că aceasta este rezolvarea dramei pe care o trăieşte. Şi speră că astfel vor învinge frica de suferinţă şi moarte.

La nivel mondial, cei puţini care au crezut la început în vaccin, au devenit mulţi. Unii s-au convertit din convingere, alţii, de frică că-şi pierd libertăţile şi drepturile. Şi este tot mai vizibilă conducerea mulţimii către acest drum. Încet, prin tehnici bine gândite, suntem dirijaţi doar spre o singură vindecare: injecţia experimentală. Restul, prevenţia, anticorpii naturali, tratamentele prin medicamente eficiente, sunt promovate în şoaptă.

Nu sunt împotriva vaccinării. Deloc. Dar să fie lăsată la libera alegere a fiecăruia. Sunt unul dintre cei care au avut o formă foarte gravă a bolii. Ştiu ce înseamnă să te lupţi cu virusul acesta inventat. Este atât de complex încât stările pe care ţi le dă sunt atât de versatile, că nici măcar nu le poţi explica.

În lumea zilelor noastre puternicii planetei spun că, dacă ai alte păreri, eşti conspiraţionist. Faci parte dintre cei care se opun ideilor salvatoare. M-am uitat în Dex să nu greşesc cumva semnificaţia cuvântului conspiraţie. Iată definiţia: „Uneltire îndreptată împotriva (conducătorilor) statului sau a ordinii publice; complot; conjurație”. Am înţeles acum ce înseamnă să fii conspiraţionist. Total diferit de ce spun unele vedete TV.

Personal nu uneltesc împotriva nimănui. Doresc să fiu lăsat să gândesc şi să aleg, fără să mi se impună lucruri în legătură cu care am un milion de motive să mă îndoiesc. Nu vreau să influenţez pe nimeni, fiindcă oamenii sunt suficient de inteligenţi să ia decizii bazate pe informaţii reale. Şi, credinţa lor, sigur îi va ajuta să găsească drumul.

În ultima perioadă de timp sunt semeni de-ai noştri care nu vor să trăiască în necunoaştere, în orbire. Ei caută adevărul, indiferent cât de greu le-ar fi. Şi mai vor ceva: să înlăture efectele anesteziei că totul se face spre binele lor.

Parteneri