De la București am primit informația că impozitul pentru clădirea AMPress, instituție de presă care a supraviețuit – fără compromisuri – din 1991, fără să ne predăm argați ai unui partid sau ai altuia, a crescut. Așa e!? – întreb. A crescut cam mult, zice contabila, cu voce stinsă. Cât e acum? 180 de milioane lei vechi, adică de trei ori cât era anul trecut. Am crezut că glumește. Nu glumea. Am cerut o audiență la cei de la taxe și impozite și a fost cineva din redacție în dimineața asta. ”S-au schimbat coeficienții”, a fost răspunsul sec. Păi clădirea nu a suferit îmbunătățiri, zugrăveli, iar redactorii – câți mai sunt – lucrează acasă, la laptop, merg la evenimente și nu au de ce sta în redacție. Clădirea e aproape închisă de când eu m-am mutat la Sângeru, unde muncesc să dăruiesc poporului român cea mai mare colecție de pietre cioplite de țărani. Văd că în sate Guvernul sponsorizează conferințe cu zeci de mii de lei pentru Centenar, la acțiuni formale unde vin trei inși. Eu cinstesc Centenarul în felul meu, fără să cer bani de la guvernanți, făcând din munca mea și cu însuflețirea mea un monument de cultură românească. În casa ajunsă ruină și ceape, a stat bunicul meu care a luptat la Mărășești și care are mai multă legătură cu Întregirea patriei decât simpozionul de la căminul cultural din satul vecin. Dar divaghez.
Guvernul mi-a dat o veste: impozitul pe clădirea redacției AMPress, chiar dacă o ducem greu, din ce în ce mai greu, s-a triplat fără o minimă justificare economică. Era de 60 milioane în 2017. Acum e 180 milioane lei vechi, în 2018. Un fel de bun simț față de ”contribuabil” s-ar fi cuvenit, anunțându-mă din vreme. Banii ăștia nu intrau în calculele mele. Voi vinde clădirea redacției pentru a menține AMPress. E unica soluție. Unde va merge impozitul pe clădirea redacției mele? La școli, spitale, autostrăzi, pentru un milimetru de asfalt? Nu. Vor merge în buzunarele celor care și-au primit mita electorală în avans, prin salarii astronomice, spre a-l revota pe Dragnea. Ceaușescu promitea 100 de lei în plus din balcon. Dragnea, jefuind nația, a dat din belșug, de o mie de ori mai mult, pentru ca toți cei de care depind alegerile să pună osul. Ceilalți să sufere, că-s proști și fără însemnătate. Azi spuneați, cu voci melodioase, că iubiți pensionarii și v-ați da viața pentru ei, că muriți pentru popor și pentru bunăstarea lui. Vă iubim! – psalmodia Dragnea, din amvonul de catifea al unui prezidiu. Viața voastră mai bună și mai ușoară e tot ce visez, îl îngâna Dăncilă, secretara din prezidiu a șefului, cu vocea unei asistente medicale care spune ceva drăguț la căpătâiul unui muribund.
Sunteți niște bandiți, ”domnilor”, e tot ce pot să spun eu. Atât deocamdată.
Lucian Avramescu